PUNCTUL PE EI
Preliminariile Euro 2008 si-au dat obstescul sfarsit. Dupa opt ani, printre echipele calificate la turneul final se afla si reprezentativa Romaniei. Obiectiv indeplinit pentru Victor Piturca, pentru jucatori si ceilalti oficiali ai fotbalului, dorinta implinita pentru suporteri, material de lucru pentru jurnalistii sportivi, lung prilej de vorbe si de ipoteze pentru clopotarii esecului perpetuu. Stiutorii meseriei dar si amatorii normali in capul lor mentin comentariile in echilibru. Baieteii carora le-a trecut vremea fara a afla inca ce-i deosebeste de fetite vor delira in continuare.


Romania a trecut cu succes de faza primara a competitiei, fapt care ii confera dreptul de a concura alaturi de greii Europei in cursa finala pentru trofeu. Deocamdata atat si nimic mai mult. Dincolo de aceasta realitate de fapt nu avem decat sa ne vedem, fiecare in parte, de treaba noastra. Dupa cat ne duce capul si, eventual, in limitele bunei cuviinte.
Victor Piturca trebuie sa intuiasca valoarea chiar si acolo unde noi nu putem distinge. Trebuie sa fie inspirat in selectie si alegerea strategiilor de pregatire. Deciziile in acest sens ii apartin asa dupa cum ii apartine si responsabilitatea indeplinirii obiectivelor asumate. Prin ceea ce a realizat pana in prezent ne obliga sa-i acordam credit.


Pe federali nu are de ce sa-i oboseasca prea mult gandul. Ei nu au decat sa demonstreze in continuare ca sunt buni gospodari. Administratori care nu vor inalta prea des din umeri la solicitarile selectionerului. Preliminariile au reprezentat si pentru ei un examen trecut cu succes. Programul meciurilor de pregatire oferit nationalei a fost unul fara precedent prin valoarea partenerilor. Adversarii antamati pentru amicalele tricolorilor din primavara sunt de asemenea unii de prim rang. E bine asa.


Despre echipa nationala vom mai discuta probabil dupa ce ne vom petrece sarbatorile de iarna. Pana atunci ne va ramane sa despicam in patru firul amintirilor recente. Ramanem peste an in avantaj deoarece ele sunt placute. Placute pentru cei care au insotit cu gand bun nationala. Ceilalti nu au decat sa-si dreaga carma. Bogdan Lobont, omul care nu a lasat nici un moment nationala sa se clatine a spus dupa meciul cu Albania: "Am incheiat cu o victorie, asa cum am dorit. Suntem fericiti cu totii. Si jucatorii, si federalii, si suporterii. Am dovedit ca suntem un grup puternic si am dat peste nas celor care nu au crezut in noi".