Compania din industria de aparare Romarm ar putea incheia, in perioada imediat urmatoare, un contract de circa 400 de milioane de euro, pentru productia de transportoare blindate si echipamente militare, in urmatorii trei-patru ani, a declarat, marti
Compania din industria de aparare Romarm ar putea incheia, in perioada imediat urmatoare, un contract de circa 400 de milioane de euro, pentru productia de transportoare blindate si echipamente militare, in urmatorii trei-patru ani, a declarat, marti, presedintele AVAS, Teodor Atanasiu. "Romarm se afla in discutii inaintate pentru incheierea unui contract cu o valoare echivalenta cu cifra de afaceri pe ultimii zecea ani a filialei Romarm - Automecanica Moreni", a afirmat presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). El nu a dat alte informatii privind acest contract. Contractul vizeaza achizitia a circa 400 de transportatoare blindate 8x8, iar pretul pentru o unitate, cu dotari standard, este de 1,5 milioane de dolari, se arata intr-un comunicat al AVAS.Cifra de afaceri in cresterePotrivit directorului general al Uzinei Automecanica Moreni, Ion Manu, cifra de afaceri a societatii va creste in acest an cu 45%, de la 11 milioane de lei la 16 milioane de lei.
Manu a mentionat in prezent ca Automecanica Moreni are in desfasurare mai multe contracte pentru piese de schimb la echipamente militare, in valoare de 250.000 euro anual, alte contracte de mentenanta cu Ministerul Apararii Nationale, pentru transportatoare blindate, si afaceri cu niste companii din industria petrolului, pentru instalatii de foraj, de circa sase milioane de lei. Totodata, secretarul de stat in Ministerul Apararii Nationale, Corneliu Dobritoiu, a aratat ca armata va desfasura un program de inzestrare, pana in anul 2025, in valoare de circa trei-patru miliarde de euro, prin care majoritatea echipamentelor vor fi achizitionate de la producatori interni. Dobritoiu a mentionat ca firmele din industria nationala de aparare trebuie sa isi perfectioneze produsele, astfel incat sa corespunda criteriilor Aliantei Nord-Atlantice (NATO). La randul sau, Atanasiu a mentionat ca este nevoie de o redimensionare a industriei de aparare, printr-o lege speciala, care se afla in prezent in dezbaterea Parlamentului. Proiectul de lege prevede si infiintarea unei agentii de valorificare, prin care produsele fabricate in Romania vor fi directionate in principal pe piata interna, dar si la export.
Şeful AVAS a mai mentionat ca uzina din Moreni va fi lansata la privatizare in a doua jumatate a anului viitor, dupa ce va deveni mai atractiva pentru investitori, ca urmare a incheierii de noi contracte.13.000 de transportoare blindate"Vrem ca prima data statul, actionarul majoritar al Romarm, sa se comporte ca un bun administrator, astfel incat filiala de la Moreni sa devina tentanta in piata, sa aiba mai multe contracte si produse de o mai buna calitate. Indiferent de comenzi, Automecanica Moreni are nevoie de un program de investitii masiv, care nu poate fi facut nici de Romarm, nici de stat, pentru ca nu ii permite legislatia, ci va fi nevoie de atragerea de capital privat", a spus Atanasiu. Uzina Automecanica Moreni a fost infiintata in anul 1968 si a produs pana in prezent peste 13.000 de transportoare blindate, de tip 4x4, 6x6 si 8x8, peste 8.000 de unitati fiind exportate in Federatia Rusa si in fosta Republica Democrata Germana, pana in anii '90. Societatea este singurul producator din Romania de transportoare blindate pe roti. Uzina din Moreni a realizat in ultimii ani mai multe constructii mecanice, care au fost livrate in principal la export in state ca Germania, Franta si Norvegia. Firma are 360 de angajati, iar in cazul in care contractul Romarm de 400 de milioane de euro va fi incheiat in perioada urmatoare, numarul salariatilor ar putea creste cu circa 100 de persoane.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.