Povestirea biblica despre Intrarea Maicii Domnului in Biserica este si un elogiu adus parintilor care isi educa copiii de mici in spiritul credintei adevarate, ducandu-i la biserica, apropiindu-i de tainele lucrurilor sfinte.
In popor, despre aceasta zi se spune ca este ziua in care incepe iarna, este o sarbatoare a luminii, care sparge intunericul iernii, al mortii. De aceea, tema centrala a legendelor consacrate acestei zile este vazul, vederea, prima aparitie, prima vedere a lumii, a lui Iisus, a cerului care se deschide. Ca si la Craciun, se deschide cerul si animalele vorbesc, dar frumusetile cerului nu sunt vazute decat de cei curati la suflet. In aceasta zi se da de pomana lumina de veci, lumanarea care nu se va stinge niciodata pe lumea cealalta. Tot acum se da de pomana pentru cei inecati, cei morti in intuneric, fara lumanare la capatai, pentru ca si acestia sa aiba pe lumea cealalta calea luminata. Cum va fi vremea la Ovidenie, asa va fi toata iarna; daca astazi ninge, iarna va fi grea.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Angajații băncilor vor avea propriul salariu minim, mai mare decât minimul pe...
Sursa: wall-street.ro