Presedintele Traian Basescu ocupa primul loc al celor intr-un clasament general al celor mai importanti romani intocmit de revista "Banii nostri". Pe podium, dar la capitolul "oameni de afaceri", se afla Dinu Patriciu, in timp ce la sectiunea "person
Presedintele Traian Basescu ocupa primul loc al celor intr-un clasament general al celor mai importanti romani intocmit de revista "Banii nostri". Pe podium, dar la capitolul "oameni de afaceri", se afla Dinu Patriciu, in timp ce la sectiunea "personalitati cu influenta" se gaseste Sorin Ovidiu Vantu. Anuarul "Cei mai puternici 66 de romani", dat ieri publicitatii, este structurat pe trei categorii de oameni puternici fiecare: 22 de decindenti, 22 de businessmeni si 22 de influenti. Potrivit realizatorilor, criteriul de selectie care a stat la baza clasamentului a fost de la puterea conferita de functie pana la puterea banilor sau a imaginii publice.
"Nemuritorul" Tariceanu
"Adorat de unii, contestat de altii, Basescu este cel mai puternic politician al momentului", noteaza revista "Banii nostri", care-i gaseste merite in condamnarea comunismului si desecretizarea arhivelor fostei Securitati. Pe locul doi se afla "nemuritorul" Calin Popescu Tariceanu caruia desi de trei ani i se pregateste debarcarea, refuza sa "moara". La Bogdan Olteanu este apreciata evolutia spectaculoasa din ultimii ani, iar Ion Iliescu este descris ca politicianul care la 77 de ani "iubeste puterea si-i e greu s-o lase din mana". Urmatorul pe lista, Nicolae Vacaroiu, este supravietuitorul tuturor regimurilor. Despre Adriean Videanu, revista noteaza ca acesta are pe mana cei mai multi bani pe care i-a avut vreodata un primar postdecembrist, avand o notorietate mare mai ales prin randul "soferilor bucuresteni". Daca Emil Boc este considerat "soldatelul universal", colegul sau de partid - Vasile Blaga - este apreciat ca fiind "premierul din sala de asteptare". Printre cei mai puternici romani se afla si Adrian Severin, considerat a fi cel mai influent deputat roman la Bruxelles. Puternic, mai ales ca a reusit sa ramana atata timp agatat de putere, este considerat si Mircea Geoana, in timp ce "pesedistul onest" - Cristian Diaconescu - este vazut ca omul solutie pentru toate posturile neocupate in Romania. Dan Radu Ruseanu, Ludovic Orban sau Crin Antonescu sunt liderii liberali aflati in clasamentul puterii. Puternic este apreciat a fi si Vadim Tudor, dar si Liviu Dragnea sau "prorocul reformei"- Vasile Dancu, urmat indeaproape de "care este pusculita partidului"- Marian Vanghelie. Theodor Stolojan este inclus in clasamentul politicienilor puternici, la fel ca Cozmin Gusa, apreciat ca bun comunicator dar "fara priza la electorat".
Influentul SOV
Sorin Ovidiu Vantu este primul in clasamentul personalitatilor cu influenta, urmat de Liviu Luca si Viorel Hrebenciuc. Dupa liderul PSD, descris ca fiind "Sforarul" si "Cuscrul presedintelui", urmeaza Mircea Dinescu si Cristian Tudor Popescu. Un capitol aparte ii este oferit Regelui Mihai I care si-a castigat notorietatea "de pastrator si dainuitor al unor principii, precum generozitatea, responsabilitatea, exemplul personal, loialitatea pentru o cauza, rolul de model in societate". La Alexandru Sassu, "Banii nostri" remarca ascensiunea pe care a avut-o dupa ce a ajuns sef la TVR, iar Dan Diaconescu este descris ca ziaristul care "mananca cei mai putini bani si face ratinguri de milioane, manipuland mintile a milioane de romani". "Puternicul vremurilor" este catalogat ca fiind seful DNA - Daniel Morar iar Daniel Chitoiu - seful ANAF - este apreciat pentru faptul ca a reusit recredibilizarea institutiei. IPS Daniel si Sebastian Lazaroiu sunt alte personalitati incluse in clasamentul "influentilor". "Puterea vocii" - Adriana Saftoiu - este considerata ca fiind "comunicatorul influent" si un reper in consultanta si comunicare. Urmatorul - Mugur Isarescu, este considerat a fi greu de clintit din varful BNR si din prima liga a puternicilor.
Dupa Eugen Ovidiu Chirovici apare numele Elenei Udrea, cea care - potrivit realizatorilor anuarului - "creeaza controverse si scandaluri politice, atrage critici, dar si foarte multa atentie". Urmatorii pe lista sunt sindicalistii Dumitru Costin, Bogdan Iuliu Hossu, fotbalistii - Mircea Sandu, Gheorghe Hagi si politicienii Gyorgy Frunda si Laszlo Tokes. (R.A.)
Oamenii de afaceri
Dinu Patriciu este primul din lista celor 22 de businessmeni mentionati in "Topul celor mai puternici romani". Revista subliniaza ca, "fara indoiala, anul 2007 a fost unul fast pentru Dinu Patriciu. A fost anul marii lovituri in afaceri".
Presedintele grupului Rompetrol dovedeste inca o data valabilitatea spusei "tace si face", sunt de parere autorii Topului. El a vandut 75% din actiunile societatii, devenind astfel cel mai bogat roman. Astfel, i-a depasit in topul averilor estimate pe Ion Tiriac si Iosif Constantin Dragan. A facut primul milion din arhitectura si crede ca dupa ce ii faci si pe primii zece totul merge mult mai usor pentru ca e reala sintagma "ban la ban trage". In lista celor 22 de businessmeni, urmatorul este Iosif Constantin Dragan care "este o "anomalie" in peisajul romanesc: profesor -doctorul devenit magnat, nu de ieri de azi, ci din 1948, de cand a infiintat societatea Butan Gas". Butan Gas, companie de distributie a gazului metan, astazi a "crescut" ajungand Grupul Butan Gas SPA si este o prezenta importanta in noua tari europene, inclusiv in Romania. A treia personalitate este Ion Tiriac care, "ca si pe teren, in afaceri munceste, transpira la greu, consuma un milion de prosoape si castiga. Fara spectacol". PreaMioriticul Gigi, este, de fapt, Gigi Becali - ciobanas cu trei miliarde de eurOi, este urmat de fratii Paunescu, de Ioan Niculae si fratii Frutti si Fresh - Viorel si Ioan Micula. Lista nu se opreste aici. Urmeaza Dan Voiculescu la care autorii Topului au adaugat ca: "Spui Voiculescu, spui Crescent, care se leaga cu Dunarea pe care curg banii Securitatii, ai lui Ceausescu, ai lui Nicu, ai lui..... ".
George Copos, Dan Grigore Adamescu - Unirea Adamestilor; cel mai bogat arab din Romania - Fathi Taher; Vasile Timis; fratii Cristescu; Stefan Vuza; Zoltan Teszari - Misteriosul de la cablu; Ioan Niculaie; Maor Zinger; Iosif Armas; Ovidiu Tender; Nicolae Badea; Viorel Catarama; Gabriel Puiu Popoviciu sunt cele 22 de personalitati influente din business. (Corina SCARLAT)
Puterea este efemera
"Cand iti doresti puterea devii vulnerabil, iar puterea adevarata o ai doar atunci cand nu ti-o doresti. Sa ne uitam, de exemplu, la Petre Roman. Din cel mai tanar prim ministru al Romaniei, si primul in aceasta functie dupa '89, a ajuns sa fie dansator la o emisiune TV", a afirmat Mircea Dinescu, aflat si el in Topul celor 66. El considera ca un om are cu adevarat putere atunci cand face ceea ce-i place subliniind ca puterea este efemera. Dinescu a recunoscut ca a simpatizat cu unii oameni politici, s-a implicat in campanie alaturi de Stolojan, l-a sprijinit pe Traian Basescu cand a candidat si ca primar si ca presedinte. "Acum nu ma mai vad atat de des cu Traian Basescu, dar nici nu sufar, iar cu Stolojan ma mai vad din cand in cand", a adaugat Dinescu. In plus, si in prezentarea din Top se precizeaza ca poetul Dinescu nu se mai implica foarte tare in politicale de salon. Nu mai face jocuri sub imperiul starilor, pentru diversi actori politici, ca odinioara. "Secretul puterii mele?! Constientizarea faptului ca libertatea poate fi practicata ca o meserie, cei drept destul de periculoasa", spune Dinescu. In opinia lui, Traian Basescu, in ciuda faptului ca este presedintele Romaniei, nu se bucura de puterea pe care o are. "I-am spus ca mai mult de atat nu se poate. Papa nu poate fi si nici savant nu are cum, deoarece vaporul se legana...", a mai adaugat Dinescu. (C.S.)
Creeaza dependenta
Prof. univ. Florin Tudose, medic primar psihiatru, este de parere ca puterea este un complex al personalitatii umane. "Totusi, exista riscul dependentei de putere, unele persoane vor tot timpul mai multa putere si nu pot trai fara putere. Astfel alearga de la un partid la altul, de la o afacere la alta pentru a nu "pierde un tren", a adaugat Tudose, subliniind ca traseul unor astfel de persoane dependente de putere este ca mersul pe carbuni. El este de parere ca puterea banului poate deveni oricand o boala. "E greu sa fii diagnostician ai oamenilor cu putere deoarece si la noi e ca mersul pe carbunii incinsi, fiind greu sa schitezi un portret al politicienilor cu putere. De altfel, mi-am dat sema ca ei aleg sa "merga pe carbuni incinsi" pentru ca sunt niste jucatori care incearca sa obtina tot mai mult" a subliniat Tudose. (C.S.)
Negociere "capra"
"Daca ar fi sa vorbesc despre Parlamentul European n-ar mai veni nimeni la vot. Chiar mi-e teama ca aceasta Europa s-ar putea sa ne faca sa ne intrebam, cu o grimasa, "in ce am intrat?". Europa asta imi lasa impresia ca as fi la Sovietul Suprem al Natiunilor si ca a devenit o alta Uniune Sovietica. Importanta unui deputat este sa poata sa faca loby, sa explice celorlalti ce se intampla in tara lor", a intervenit europarlamentarul Eugen Mihaescu. El a criticat foarte aspru felul in care Romania a negociat aderarea la Uniunea Europeana. "Sunt foarte deznadajduit si trist sa vad unde si in ce conditii a intrat Romania in Europa. Intrarea in UE se poate compara cu inscrierea intr-un club de golf fara sa avem mingi si crose, crezand ca doar vom cunoaste persoane influente si care ne vor ajuta. Negocierile nu s-au facut in genunchi, asa cum se mai spune, ci in "capra". Am inceput sa platim o cotizatie enorma fara nici un avantaj. In Parlamentul european (unde deciziile se iau, de fapt, in alta parte) avem nevoie de persoane care sa apere interesele economice ale Romaniei", a subliniat Eugen Mihaescu. (C.S.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.