In toamna anului trecut, aparea pe piata editoriala din Romania primul roman jurnalistic, scris de Tatiana Niculescu-Bran, pornind de la intamplarea care in vara lui 2005 zguduia Romania si lumea intreaga - moartea Irinei Cornici intr-o manastire din Moldova. Redactor-sef al radio BBC World Service, redactia in limba romana, din anul 2004, Tatiana Niculescu-Bran a realizat pentru romanul "Spovedanie la Tanacu" peste 40 de interviuri cu toti cei implicati in istoria de la Manastirea Tanacu.
Anul acesta, la Festivalul International al Filmului Documentar "Astra Film", care s-a desfasurat la sfarsitul lunii octombrie la Sibiu, a fost prezentat in premiera mondiala documentarul "Cazul Tanacu" realizat de Tatiana Niculescu-Bran impreuna cu Mirel Bran si Ionut Teianu. Daca "Spovedanie la Tanacu" recompune povestea Irinei Cornici, cu ultimele luni din viata ei, respectand formula romanului-jurnalistic "non-fiction novel", o specie deopotriva literara si jurnalistica aparuta pentru prima data in Statele Unite, in 1966, odata cu publicarea romanului "Cu sange rece" al lui Truman Capote, filmul documentar isi propune sa urmareasca si sa dezvaluie intamplarile care au urmat mortii Irinei Cornici, avandu-l in prim-plan pe Daniel Corogeanu.
Pana la sfarsitul acestui an, in recursul procesului celor implicati in "cazul" Tanacu, preotul Daniel Corogeanu si cele patru maici, urmeaza a fi data o sentinta definitiva la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Despre intalnirea literara si nu numai cu povestea Irinei Cornici, cu lumea pe care a descoperit-o la Manastirea Tanacu, cu oamenii implicati in aceasta istorie, am stat de vorba intr-o dupa-amiaza de Festival, la Sibiu...
"Cazul Tanacu" este primul dvs film documentar. De ce ati simtit nevoia sa faceti un film dupa ce ati scris "Spovedanie la Tanacu"? Deschide filmul documentar mai multe cai spre adevar sau cartea nu epuiza subiectul?
Cartea nu epuiza, intr-adevar, subiectul si nici n-a avut pretentia ca l-ar epuiza, iar filmul nu este inspirat din carte, nu este o ecranizare fie si documentara a cartii, ci e mai curand o continuare, pentru ca romanul povesteste viata Irinei Cornici pana la moartea ei, iar filmul documentar incepe cu moartea ei si cu evenimentele ulterioare mortii ei, deci e mai putin povestea pe care am scris-o in roman. E drept ca pe mine m-a preocupat povestea asta, nu intr-un mod polemic, adica nu m-am gandit sa arat eu o alta fata a acestei intamplari. Pur si simplu am facut-o din dorinta de a intelege ce s-a intamplat acolo... Si, mai ales, de a intelege felul in care gandesc oamenii implicati in acest caz, fie ca sunt medici sau oameni din biserica. Intamplator, dorinta mea si interesul meu s-au intalnit cu dorinta si interesul celor doi codirectori ai filmului, Mirel Bran si Ionut Teianu, fara de care nici n-as fi putut sa-l fac, pentru ca eu ma pricep prea putin la acest domeniu. Ma pricep sa vorbesc cu oamenii, sa fac interviuri. Scriind cartea, am avut sansa, (pentru ca altfel probabil ca nu am fi putut face filmul), sa-i cunosc foarte bine pe toti cei implicati si ei sa ma cunoasca foarte bine... Iar atunci cand au inceput audierile procesului, la care eu am participat, a fost usor sa-i abordez. Deja era intre noi o relatie de incredere. Ei stiau, dupa ce citisera cartea, ca nu ma intereseaza chestiuni senzationale sau spectaculoase, ci reactiile lor, modul lor de a gandi. Si atunci au acceptat cumva de la sine sa fie filmati, sa vorbeasca inca o data cu mine despre lucrurile despre care vorbisera in alt fel, in alt context.
Cata ignoranta si cata ne/vinovatie ati gasit la manastire la Tanacu, mai exact la Daniel Corogeanu si la cele patru maici?
Nu-mi dau seama in ce masura e vorba de ignoranta sau de incapatanarea de a trai intr-un anume fel. De a vedea lucrurile intr-un anume fel, si nu in altul.
Ce ma preocupa pe mine in aceasta intamplare (si spun asta cu riscul de a ma repeta) este ce se intampla cu intentiile bune care duc la un deznodamant cumplit. Ce se intampla cu intentiile bune atunci cand, oricat de bune ar fi, nu sunt dublate de profesionalism, de responsabilitate, de discernamant. Cred ca este o intamplare despre un multiplu malpraxis, dar si o intalnire a unor multiple diletantisme. Pe care intentiile bune nu le-au putut suplini.
Malpraxis medical si religios...
Si religios, si medical, si social, si institutional, de toate felurile. Eu n-am nici un dubiu ca oamenii astia (si medicii, si preotul, si mama Irinei, si asistenta sociala, toti ceilalti implicati intr-un fel sau altul in acest caz) au incercat, dupa puterile lor, sa faca ceva bun. Nimeni in povestea asta, si de-aia e cu atat mai tulburatoare si mai ingrozitoare, nu a vrut sa faca rau. Pe mine nu exorcismul ma ingrozeste, ci grozavia acestor institutii si oameni care incercand sa faca lucruri bune, dar nepricepandu-se, nefiind profesionisti, produc o catastrofa. Vinovatia si responsabilitatea difuze mi se par mai groaznice, mai cumplite decat o vinovatie asumata. Gandul ca nu poti avea incredere nici in oameni, nici in institutii nu e tocmai confortabil. Fac o paranteza. Mi-aduc aminte, cu multi ani in urma, am vazut un documentar BBC despre polonezii care au emigrat in Statele Unite. Era deja mult dupa '90 si multa lume se intorcea... Mi-aduc aminte de un polonez din Statele Unite care mersese in copilarie acolo si reporterul il intreba: "Dar nu va e dor de Polonia?" Si el zicea: "Ba da, mi-e dor, visez, nu e saptamana sa nu visez Polonia din copilaria mea." "Si nu sunteti curios sa va duceti in Polonia?" "Ba da, as fi foarte curios, m-as duce oricand..." "Bun, si de ce nu va duceti?" Iar el a dat un raspuns care pe mine m-a pus mult pe ganduri si care, din nefericire, se verifica periodic. A spus asa: "Desi mi-e dor de Polonia, nu ma intorc acolo pentru ca in statele astea din fostul bloc sovietic viata nu inseamna mare lucru. Viata nu reprezinta o valoare pentru oameni. Si de-asta nu ma intorc, desi mi-e dor." Despre asta mi se pare ca e vorba si in povestea de la Tanacu. Bunele intentii, ideologia, institutia, legea, fiecare pare ca-si face datoria, dar pana la urma viata unei fiinte de fapt nu prea conteaza. Stim cu totii situatia din spitale, stim foarte bine ce traim acolo, spovedindu-ne stim foarte bine ce diletantisme intalnim in Biserica, ce putinatate de intelegere, ce obtuzitate, ce rigiditate intampinam adesea. Asadar, aceasta tensiune intre individ, societate si institutii pe mine ma preocupa, ma tulbura, cand nu ma indigneaza.
De ce credeti ca opinia publica a simtit nevoia sa-i acuze mai degraba pe preot si pe maicute, si mai putin pe medici?
E greu de vorbit de opinia publica. A fost o opinie foarte mediata. Era vara si vara, cum lumea e in vacanta, cu totii (in presa, vreau sa spun) avem dificultati in a gasi subiecte care realmente sa intereseze. Cand apare un astfel de subiect, imediat el atinge niste emotii foarte profunde care se leaga de viata, de moarte, de Dumnezeu, de credinta, de necredinta, de foarte multe lucruri poate mai putin constientizate. Si atunci, aceasta intamplare si aparitia lui Daniel Corogeanu, care e foarte pitoresc prin felul lui de a fi, au facut ca prezumtia de nevinovatie sa se suspende, dar el nu e singurul caz. Si sigur ca a rabufnit revolta mocnita a multor oameni (si justificata, as indrazni sa zic) referitoare la aroganta Bisericii, la modul uneori abuziv in care sunt speculate credinta, dar si ignoranta. Cred ca aceasta poveste a canalizat mult mai multe emotii decat pe cea legata de moartea unei tinere. Ce regret, fara sa-i acuz in nici un fel pe medici, este ca acest caz nu a dat nastere si unei discutii despre starea psihiatriei in Romania. Pentru ca, daca profesionalismul si competenta si, nu in ultimul rand, fondurile spitalului psihiatric din Vaslui ar fi fost cele normale, Irina Cornici n-ar fi plecat inapoi la manastire si ar fi fost poate si astazi in viata. Un lant intreg de esecuri institutionale care pana la urma duc la moartea unui om... dar este cazul atator oameni care mor anonimi. Intamplator, pentru ca s-a facut atata valva, stim de Irina Cornici, de Tanacu, de preot, dar sunt atatia oameni care mor intr-un anonimat desavarsit si ale caror morti probabil ca ar merita investigate cu seriozitate.
Cartea lasa impresia ca Daniel Corogeanu este practicant al unui ortodoxism extrem... In filmul documentar apare si altfel, un preot care fredoneaza "un actor grabit". Cum e Corogeanu de dincolo de carte sau film?
Nu stiu care este adevarul, dar am stat suficient timp cu el ca sa-mi dau seama ca este un om mult mai complex decat m-as fi asteptat, inteligent, histrionic, foarte incapatanat, cu umor si cu rezerve neasteptate de generozitate. Cineva a si spus-o la un moment dat intr-un comentariu de presa ca el e un fel de hippie, un om revoltat care vrea, pe cont propriu, sa demonstreze ca Biserica nu este o institutie in care are loc coruptia. In orice caz, datorita complexitatii lui si a fetelor lui multiple, Daniel Corogeanu e o persoana care poate sa devina un personaj foarte interesant pentru un scriitor. N-as sti sa spun daca este vinovat sau nu, dar cred ca si el, ca si altii, in tot acest lant de intamplari care au dus la moartea unui om, este responsabil.
Care vi s-a parut a fi relatia lui cu sine si cu Dumnezeu?
Relatia lui cu Dumnezeu n-o stiu. Asta numai el o stie. Cred insa ca este sincer in efortul si in dorinta lui de a trai o viata monahala asa cum o intelege el. Asa cum crede el ca ar trebui traita. Iar atitudinea lui este una polemica. "Eu sunt bun, eu stiu sa traiesc cu adevarat valorile credintei, voi, multi altii, preoti sau calugari nu stiti." E o atitudine usor adolescentina.
Relatia lui cu el insusi pe parcursul consumarii consecintelor acestei intamplari nefericite cred ca e foarte dificila. Pentru ca probabil ca el se afla intr-o mare dilema, probabil ca isi spune "am facut tot ca la carte, si rezultatul a fost un dezastru". In felul lui, sigur, pastrand toate proportiile si culturale, si spatiale, si religioase, el este un fel de Don Quijote care nu citeste romane cavaleresti, dar citeste cartile duhovnicilor consacrati ai Romaniei, se uita acolo, se straduieste sa faca si el la fel si sa devina un astfel de duhovnic, face tot ce scrie acolo, dar lui nu-i iese. Probabil ca e foarte greu de trait un asemenea sentiment, care cumva cred ca te minimalizeaza in propriii ochi. Chiar dincolo de vinovatie, cred ca e foarte greu de digerat o astfel de confruntare cu ce poti si cu ce nu poti.
Cum ati descrie relatia lui cu calugaritele?
Relatia cu maicile este o relatie ierarhica, adica ele ii datoreaza respect si ascultare. Cel putin trei dintre maici, cele care sunt cele mai tinere, mie mi se pare ca au fost absolut pe nedrept condamnate. Sunt niste copii, care au facut ce li s-a spus sa faca. Si care chiar nu inteleg nici o clipa de ce trebuie sa faca 5 ani de inchisoare, decat ca asta e voia lui Dumnezeu. Relatia cea mai complexa mi se pare cu maica Neonila, care este o femeie puternica. Cu mare putere de munca, multa vointa, si cu mare influenta si asupra lui, si asupra celorlalte. Ea e mai incisiva si, poate, usor manipulatoare instinctiv. E o personalitate dominatoare si autoritara.
In carte este un accent special pe momentul spovedaniei. A schimbat acest moment soarta Irinei Cornici?
Spovedania a fost un punct cheie, in sensul ca a declansat in Irina Cornici emotii si reactii care au devenit incontrolabile. Spovedania a pus-o, probabil, fata in fata cu o vinovatie pe care nu si-o stia sau de care nu era constienta. Iar aici cred ca si el, ca preot, a fost prea putin priceput si pregatit, psihologic vorbind, sa inteleaga un astfel de caz, care depasea cu mult tipul de spovedanie cu care era obisnuit.
Formula romanului jurnalistic implica si o interpretare personala a faptelor?
Da si nu... Romanul jurnalistic presupune o structura in care autorul trebuie sa ramana impersonal. Eu m-am straduit sa nu interpretez lucrurile si sa pastrez vocea autorului cat mai inofensiva. Dar sigur ca personajul Irina Cornici din carte este o creatie semireala pe care am construit-o din documente, din scrisori, din fotografii, din marturiile celorlalti. Nu stiu daca Irina Cornici pe care am construit-o eu este suta la suta Irina Cornici care a trait si a murit, si a trecut prin experienta prin care a trecut. Poate ca era o fiinta mai interesanta si mai complexa decat am crezut eu sau, dimpotriva, poate ca era o fiinta rudimentara, iar eu am facut-o mai interesanta. Numai confruntarea cu ea, care nu mai e posibila, ar putea sa ne dea masura autenticitatii personajului in raport cu realitatea.
Personajul v-a dus la omul care a fost Irina Cornici sau invers?
Invers. Pentru ca atunci cand am inceput sa ma gandesc sa scriu aceasta carte, n-am stiut de la inceput a cui poveste o spun. Vedeam bine ca toata lumea era preocupata de Daniel Corogeanu si de maicile implicate in acest caz, dar despre ea nu stiam mare lucru. Tot incercand sa aflu, mi-am dat seama ca povestea ei este extraordinar de interesanta si in momentul cand am stiut ca ea este personajul central al cartii mele si ca despre povestea ei scriu in primul rand, atunci am inceput sa ma gandesc la ea si ca la un personaj. Ce vreau sa spun e ca n-am pornit de la un personaj catre o persoana, ci de la o persoana catre un personaj.
Povestea ei poate fi o exemplificare a lumii in care traim?
Cred ca povestea ei nu este in primul rand o poveste despre Romania. Este o poveste despre singuratate, despre spaima, abandon, prietenie, tradare, credinta si naivitate, despre disperare, despre nebunie... Sigur, s-a intamplat in Romania..., dar putea sa se intample oriunde altundeva.
Ce a ramas nespus dupa carte si dupa film?
Cred ca au ramas multe de spus. Eu scriu acum povestea procesului, pentru ca Editura Humanitas vrea sa inchei cumva ce am inceput, iar incheierea fireasca este sa spun si povestea procesului.
Cum va asteptati sa fie primite si cartea si filmul in tara si in strainatate?
Sigur ca as vrea sa fie primite bine... As vrea sa fie primite fara isterie, cu dorinta de a intelege inainte de a judeca. Daca primul volum si acest al doilea volum i-ar pune pe oameni pe ganduri, indiferent in ce parte a lumii ar fi ei, as considera ca am scris o carte buna.
Daca toata povestea asta ar fi un joc si ati putea face o singura mutare ca sa o salvati pe Irina Cornici, care ar fi aceea?
As muta-o de la nastere intr-o familie care s-o iubeasca.