Peste 10 situri Natura 2000 ar putea ramane neadministrate, deoarece entitatile care s-au angajat sa le preia in custodie nu au intocmit la timp documentatia obligatorie.
Organizatiile non-guvernamentale, universitatile sau asociatiile profesion
Peste 10 situri Natura 2000 ar putea ramane neadministrate, deoarece entitatile care s-au angajat sa le preia in custodie nu au intocmit la timp documentatia obligatorie.
Organizatiile non-guvernamentale, universitatile sau asociatiile profesionale, care au in custodie mai multe arii naturale protejate, sunt obligate sa prezinte regulamente de actiune si planuri de management. Potrivit Agentiei Nationale de Protectie a Mediului (ANPM), pana ieri, 12 dintre acestea nu au depus respectivele documente.
"Conform Ordinului ministrului Mediului si Gospodaririi Apelor, custozii ariilor naturale protejate au obligatia de a realiza actele necesare in termen de sase luni, respectiv un an de la data incheierii conventiei de custodie. Ceea ce nu s-a intamplat in numeroase situatii", relateaza un comunicat al ANPM.
Documentele pot fi depuse pana la sfarsitul acestei luni, iar pentru cei ce nu vor indeplini aceste conditii, ANPM va solicita Agentiilor Regionale din zonele in care acestea se afla o notificare, fapt ce constituie primul pas din procedura de anulare a conventiei de custodie. Actul inceteaza de drept, conform legii, daca nici dupa 60 de zile de la notificare situatia reclamata nu se rezolva.
Cele 12 arii protejate, care sunt plasate in toata tara, sunt: Rezervatia Pestera Dutu, Pestera Sinesie, Pestera Valea Morii, Punctul Fosilier Moronostia, Rezervatia Paleontologica Zabalt, Rezervatia Balta Şoimos, Arboretu' Macea, Rezervatia Soluri Saraturate Socodor, Rezervatia Fosiliera Chiuzbaia, Rezervatia Naturala "Muzeul Trovantilor", Rezervatia Naturala Secu si Lunca Joasa a Prutului.
Romania este una dintre cele mai importante tari in cadrul programului european Natura 2000, pentru ca include cinci regiuni biogeografice diferite. Potentialele situri de importanta comunitara acopera circa 13 la suta din intreg teritoriul tarii noastre.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.