Plicul cu bani din tufis

In tufis, se zarea ceva alb. Lui Vasile B. i s-a parut ca e un plic, dar nu s-a oprit. Parcul era plin de caini. Dracua€™ sa-i ia, si-a zis Vasile B., te apleci dupa o hartie si te trezesti muscat de gat. Dupa cativa pasi, a inceput sa viseze: Daca totusi era un plic cu bani?! L-o fi fugarit politia pe unua€™ care a lepadat prada. Vasile B. se si vede intrand pe usa si spunandu-i sotiei: Ghici peste ce am dat in parc. Peste un plic cu bani. O mie de euroi in cap!


Vasile B. a mai facut vreo douazeci de pasi si mintea i s-a infierbantat. Daa€™ de ce numai o mie? Daca arunci banii, ca sa scapi cu viata, nu arunci o mie, ci un teanc gros. Ce-am vazut eu, nu era un pliculet. Era ditamai pachetul. Una e sa-i zici nevestei, auzi, iubito, a dat norocul peste noi, am gasit o mie de euroi, si alta sa-i pui pe masa zece mii. Si, la urma urmei, de ce numai zece mii?


Vasile B. lungea pasul, fiindca se insera si cainii incepeau sa se lege de oameni, dar gandul ii era tot la plic. Parca ar fi visat, stiind ca viseaza, ca totul e un delir. Vasazica, si-a zis Vasile B., se incaiera doua bande si baiatul cu banii ii arunca intr-un tufis. Iar eu dau peste ei si, tampitul de mine, nu ma aplec sa-i iau. De ce nu ma aplec sa-i iau? De frica unui catel. Ratez sansa vietii. Imi iese in drum milionul de euroi si eu ii dau cu piciorul. De ce ii dau cu piciorul? Pentru ca am psihologie de om sarac. Socotesc ca nu mi se cuvine sa gasesc un milion. Ca norocul, dac-o sa-mi taie vreodata calea, va fi tot un noroc de calic. O suta, doua de euroi. Hai sa zicem o mie. Dintr-o suta de insi, care bantuie prin parc, nouazeci si noua calca prin rahatii de caine, se zgarie pe fata de la crengi, risca o muscatura, insa desfac plicul. Iar al o sutelea se nimereste sa fiu eu, parlitul de Vasile B. Ce poate sa contina un plic gros cat o carte, azvarlit intr-un loc ferit? O ureche de chinez? Niste oase pentru javre? Un tampon de la o curva? Nu. Bani, asta contine! Asa-i cand esti calic, vezi numai partea rea a lucrurilor. Am o mie de euroi datorii si asta visez, boua€™ de mine, sa gasesc fix o mie, ca sa-mi platesc intretinerea pe ultimele luni si sa le dau banii inapoi prietenilor. Sa raman om de onoare. Nici macar in vis nu ma duce mintea la mai mult.


Ajuns la poarta parcului, Vasile B. a simtit ca-l iau caldurile. S-a intors ca electrizat si a rupt-o la fuga in sens invers, pe aleea pe care venise. Dar n-a mai gasit plicul. Sau n-a mai gasit tufisul, ceea ce era totuna. O ora a rascolit toate tufisurile din zona unde vazuse plicul, insa nici urma de plic. Cainii, fiindca se inserase, se ridicasera din iarba si se pregateau de muscat cetateni imprudenti, dar pe Vasile B. nu-l luau in seama. Pe asta, nene, nu-l muscam? l-a intrebat pe seful haitei un catel dornic sa simta in gura gustul  de trecator. Nu, dragul meu, i-a raspuns binevoitor seful haitei, ca-i Vasile B. Odata in viata a dat si el peste un plic cu bani si nu s-a invrednicit sa-l ridice. Asculta la mine, puisor, carnea de fraier are gust rau.

---

Despre autor: