Dincolo de inevitabilul plictis pe care a ajuns sa-l pricinuiasca, de-a lungul anilor, monotona tafna a dlui Mihaies, cateva amanunte merita sa fie discutate mai pe larg.
1. Potrivit articolului 41, paragraful 1, al Conventiei de la Viena cu privire la relatiile diplomatice (18 aprilie 1961): "Fara a le prejudicia privilegiile si imunitatile, toate persoanele care beneficiaza de aceste privilegii si imunitati au datoria sa respecte legile si regulamentele statului in care sunt acreditate. Ele au, totodata, datoria de a nu se amesteca in afacerile interne ale acestui stat".
Fara indoiala, este o erezie sa i se aminteasca dlui Mihaies ca aceasta Conventie nu e altceva decat esenta insasi a Dreptului diplomatic si ca pe baza ei se desfasoara astazi relatiile dintre state. In calitate de vicepresedinte al unei institutii care practica un soi de diplomatie culturala, el a studiat fara indoiala acest text.
Dl ambasador Nicholas F. Taubman nu numai ca si-a nesocotit datoria de a respecta legile statului in care e acreditat, ci a mers pana la criticarea lor in public. Chiar daca dl Mihaies considera ca ambasadorul Statelor Unite "n-a facut decat sa dea glas ingrijorarii ce-l framinta pe romanul de rand", ne aflam intr-un caz flagrant de incalcare a rezervei diplomatice.
Unicul rol al unui ambasador - fie el si american - este acela de a reprezenta interesele propriei sale tari. El nu are dreptul sa intervina intr-o dezbatere interna, nici sa comenteze, cu pretentii de arbitru, deciziile institutiilor din statul in care e acreditat.
Daca dl Taubman ar fi exprimat opinii critice similare intr-o alta capitala, mai sigura de sine, a doua zi s-ar fi cerut la Washington retragerea lui. Dar la Bucuresti se accepta multe - mai ales daca acceptarea e rasplatita cu burse si sponsorizari.
2. Ne putem imagina starea de furie - si riscurile aferente de apoplexie - care l-ar fi bantuit pe impartialul domn Mihaies daca exact aceleasi observatii ar fi fost formulate nu de ambasadorul Statelor Unite, ci de cel al Rusiei. Mai mult: el i-ar fi tarat in noroi pe toti cei care ar fi uitat sa proclame ca, iata, suntem calcati in picioare.
3. In declaratia sa de zilele trecute, dl Bogdan Olteanu afirma ca postul de ambasador la Bucuresti - post marunt, de altfel, - i-a fost oferit dlui Taubman ca rasplata pentru contributia baneasca la campania electorala a lui George W. Bush, aranjament definit de presedintele Camerei Deputatilor drept un act de coruptie. Evident, dl Mihaies se revolta vehement si impotriva acestei declaratii. Si, indirect, dezinformeaza. Pentru ca in Statele Unite, unde corpul diplomatilor de cariera e foarte restrans, multi ambasadori sunt numiti in posturi mai mult sau mai putin importante pe simplul criteriu al donatiilor electorale. Este un fapt banal, arhi-cunoscut. Dl Olteanu se insala doar atunci cand vorbeste despre coruptie, aceasta practica fiind, la Washington, o traditie niciodata contestata sau condamnata.
4. In afara de stilul dlui Mihaies, amintind strident lozincile din "Saptamana" anilor '70 prin care era infierata "Europa Libera", interesant e modul in care genealogia e folosita ca arma a acuzarii (dl Bogdan Olteanu fiind nepotul sinistrei Ghizela Vass). In alt context, acest argument ar fi fost convingator. Dar, sub pana cuiva care este pastorit ierarhic de fiul unui "ticalosit (...) amestecat cu raul din jur", sub pana cuiva care, fara nici un semn de repulsie, frecventeaza si apreciaza alti descendenti ai altor gunoaie rosii, demonstratia isi pierde orice valoare. In aceste conditii, ea nu e nici macar ilara, ci doar lipsita de onestitate.