SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Doi ani la rand, seara de seara, am facut tururi. Am inceput sa fac tururi foarte devreme. In vacanta mica si in vacanta mare, cand ni se dadea drumul acasa de la internat. Si, apoi, ori de cate ori aveam chef sa ies in  oras. La Braila, tinerii se ingramadeau cu sutele pe Strada Republicii sa faca tururi. Ne intalneam cativa prieteni in fata teatrului, in capatul din Centru al strazii, si incepeam sa ne intrebam daca sa facem un tur sau sa mai stam. Uneori stateam si pe urma faceam turul pana la celalalt capat al strazii si inapoi, alteori faceam intai turul si apoi stateam.


Seara de seara, in toate orasele, unde exista o strada principala, aceasta se numea Republicii, si pe ea ieseau fetele si baietii sa faca tururi. In doi ani cred c-am facut vreo 7.000-8.000 de tururi, dupa care am plecat in Bucuresti, unde puteam sa fac tururi pe toate bulevardele si in mod special pe Magheru. Era insa altceva, nu vedeai aceleasi fete oricate tururi ai fi facut, te simteai strain. La Braila, in anii aceia, pana prin 1970 si chiar mai tarziu, tururile tineau de natura locului, le dadeau baietilor si fetelor senzatia ca era inevitabil sa li se intample curand ceva interesant. Nu se intampla bineinteles nimic, insa asteptarea, in sine, era plina de promisiuni. Privita de sus, din cer, Strada Republicii ar fi fost un spectacol ciudat, deoarece tururile se faceau pe un singur trotuar, in timp ce pe celalalt umblau varstnicii si tinerii fara prieteni. De pe partea noastra ii vedeam strecurandu-se printre cuplurile de batrani ca niste naluci pe fetele si pe baietii fara prieteni. Si ei faceau tururi, dar cu aerul ca se grabeau sa ajunga undeva, ca nu ii interesau deloc gastile de pe trotuarul nostru.


Tururile de pe trotuarul pentru tururi aduceau a defilare, una linistita, fara lozinci si steaguri. Din cer, coloana arata probabil ca o curea lata pusa in miscare de roti nevazute. Pe trotuarul de vizavi se misca o alta coloana foarte rarefiata si intr-o continua destramare. Vizavi nu erau tururi adevarate. Familistii si batranii faceau un tur, cel mult doua. Sunt convins ca Braila a fost campioana tarii la tururi, pana ce un primar tembel a desfiintat trotuarele, gandind in felul lui democratic ca lumea se va plimba astfel in devalmasie, pe toata latimea strazii.


Am facut, ani de-a randul, mii si zeci de mii de tururi, ca un robot, fara sa ma intreb de ce le fac, cu sentimentul ca exista o cauza superioara, pe care nu-i bine s-o cercetezi. Si brusc, nici nu-mi amintesc in ce zi si nici daca am avut un motiv anume, n-am mai facut tururi. Daca nu plecam din Braila, as mai fi facut probabil alte zeci de mii. O fi fost bine, o fi fost rau? Cine stie?! La 20 de ani, asteptarea e totul. Mi-am exersat asteptarea. Nu stiam ce astept, nu stiam daca urma sa am un castig din asta, nu stiam nici macar daca miile acelea de tururi erau asteptare pura. Astazi stiu ce asteptam. Dar ce folos daca astazi pana si pentru a iesi din casa imi trebuie un motiv foarte serios?