Cu doua saptamåni inainte de a-si ispasi pedeapsa, Miron Cozma a primit, ieri, avizul favorabil al Comisiei Penitenciarului Rahova pentru a fi eliberat conditionat.

Adrian Roseti, avocatul fostului lider al minerilor din Valea Jiului, a declarat pentru „Gardianul“ ca membrii Comisiei speciale au avizat eliberarea conditionata a clientului sau cu unanimitate de voturi. Potrivit legislatiei, procedura de eliberare conditionata presupune doua etape. Prima se deruleaza in fata comisiei speciale a inchisorii unde este detinut inculpatul - in cazul Cozma, Penitenciarul de Maxima Siguranta Rahova -, iar urmatoarea se deruleaza in fata instantelor de fond - Judecatoria sectorului 5 - si de recurs - Tribunalul Bucuresti. Procedura nu se poate desfasura intr-un timp scurt, de numai doua saptamani, cat mai are Miron Cozma de executat din pedeapsa. Astfel, in cazul in care nu se finalizeaza pana la termenul la care Miron Cozma poate parasi penitenciarul ca urmare a ispasirii pedepsei, procedura de eliberare conditionata ramane fara obiect, fiind practic inutila.

Mai putine drepturi
P e de alta parte, daca procedura se finalizeaza pana pe 2 decembrie, iar Cozma iese din penitenciar ca efect al eliberarii conditionate, acesta trebuie sa paraseasca Bucurestiul de indata din cauza interdictiei instituite in urma condamnarii pentru mineriada din septembrie 1991. In 1999, Curtea Suprema de Justitie l-a condamnat pe Cozma la 18 ani de detentie pentru mineriada respectiva, instituind interdictia pentru acesta ca, timp de cinci ani dupa executarea pedepsei, sa nu intre in Bucuresti sau Petrosani.
Potrivit articolului 61 alineatul 1 al Codului penal, „pedeapsa se considera executata daca in intervalul de timp de la liberare si pana la implinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a savarsit din nou o infractiune“. In caz contrar, eliberarea conditionata poate fi revocata de instanta, potrivit Codului penal.