"Kilometrul 0" al mizeriei

Se afla in curtea Bisericii "Sfantul Gheorghe Nou", a fost construit in secolul al XVIII-lea si masoara distanta pana la cele mai mari capitale europene si orasele importante din tara. Astazi, din cauza nepasarii autoritatilor, "Kilometrul 0" a devenit taramul de vis al aurolacilor, al prostituatelor si al mizeriei.


Bine ascuns in curtea Bisericii "Sfantul Gheorghe Nou", este observat cu greu de trecatori, fie ei bucuresteni sau provinciali. Multi nu-i cunosc semnificatia si, desi au pasit de multe ori pe poarta sfantului lacas, sub povara problemelor nu au observat monumentul cu infatisarea unui soare, ce se afla aici. Adica Kilometrul 0, construit in anul 1932. Candva reprezentativ pentru romani - marca centrul geografic al Capitalei Romaniei si faurirea Romaniei Mari - s-a transformat astazi intr-un loc in care aurolacii si prostituatele fac legea. Poate, paradoxal, simbolul soarelui a devenit unul de mult apus.


LOCUL FÅRÅ CÅPÅTAI! De treci pe aici dimineata, in miezul zilei sau seara (asta daca te tine curajul!), la Kilometrul 0, acolo unde chipurile se afla centrul unei asa-zise capitale europene, vezi palcuri-palcuri de aurolaci. Murdari si zdrentarosi, toti se zbat pentru punga cu aurolac pe care o tin cu atata indarjire in mana. Nici macar nu mai au forta necesara sa cerseasca. Nu se mai lupta pentru o bucata de paine sau pentru un banut aruncat de trecatori. Si daca ai curajul sa intri, chiar si pentru cateva momente, in lumea imaginara pe care si-au cladit-o, nu prea ai sorti de izbanda. Se uita la tine cu ochii mari, nepasatori. Tipa, se cearta intre ei, se tavalesc pe jos, se iau la bataie... Te sperii, te uiti si pleci mai departe. Faci doi-trei pasi. Te intorci. Te gandesti totusi ca poate unii dintre ei au avut o viata. Asemenea multora dintre noi, au si ei o poveste. Pe care nimeni nu are timp s-o asculte. Autoritatile, preocupate prea mult de propriul scaun, uita ca mai exista si o astfel de lume. O lume care nu face cinste unei Capitale ce organizeaza congrese, simpozioane, curse de Formula 3, spectacole cu Nopti Albe. Un Bucuresti "obosit" si sufocant, devenit orasul -santier in care "se lucreaza" zi-lumina si se schimba intr-o veselie borduri.   


REALITATEA CRUDÅ. La Piata Sfantul Gheorghe, strazile inguste si intunecoase ascund case  darapanate - candva cu o importanta valoare culturala si istorica - astazi adapost pentru numeroasele familii de romi. O puzderie de puradei se fugaresc desculti si nespalati pe sinele tramvaielor. Iti ies in cale  incercand nestingheriti "sa te faca" de un banut. In celalalt colt, aproape de biserica, vreo doua batrane isi plang soarta. Nu stiau ce inseamna sa cersesti pana acum cativa ani, cand propriii copii le-au luat casele si le-au lasat pe drumuri. Acum traiesc din mila trecatorilor, care, ascultandu-le povestea le lasa fiecare dupa posibilitati.


Pe jos, mai rau ca la piata, cativa vanzatori de duzina si-au intins CD-uri prafuite, curele, ceasuri, incaltaminte, si toale vechi... "Suntem nevoiti sa ne vindem lucrurile din casa, altfel nu avem cum sa supravietuim de azi pe maine", marturiseste un barbat intre doua varste. Jos pe un prosop, are cateva robinete, fermoare colorate si vreo doua-trei tevi.


NEPÅSARE TOTALÅ.  Povestea continua. Oriunde intorci privirea in zona "de referinta" a Kilometrului 0 vezi numai "lume buna". Printre mirosuri si bezna, aurolaci, cersetori si prostituate, politistii comunitari care patruleaza zona nu par a fi in masura sa schimbe situatia. Insa sunt cat se poate de optimisti. "E diminuat mult fenomenul infractional in zona. Avem zilnic patrule mixte, formate din politisti comunitari: sase-opt oameni pe timp de zi, iar noaptea vreo doi. De cele mai multe ori, minorii sunt luati si dusi in adaposturile pentru Protectia Copilului, insa adultii refuza sa ne insoteasca. Legea nu ne permite sa-i luam cu forta. Si, oricum, e greu sa-i dezobisnuim de ritmul de viata in care au intrat", ne-a declarat Constantin Colesnic, director Executiv in cadrul Politiei Comunitare a Sectorului 3. Ne-am obisnut. Pretexte si scuze gasim destule! De altfel, de cate ori li se cer explicatii pentru astfel de situatii, atat autoritatile, cat si oamenii legii ridica din umeri. "Nu avem ce sa le facem. Chiar daca ii ducem in centre de plasament sau le oferim locuinte, nu se adapteaza. E greu sa-i luam din lumea lor. Stau cateva zile, dupa care se intorc pe drumuri." Este eterna scuza a celor care, desi detin functii de mare raspundere, vor sa scape de povara responsabilitatilor ce "apasa" din greu pe umerii lor si sa doarma linistiti in fotolii.

Intre timp, Kilometrul 0, candva un simbol, avea sa devina astazi unul al neputintei...

---

Despre autor: