Formatiunile favorite in cursa pentru cele 120 de locuri ale Legislativului din Kosovo sunt Liga Democratica din Kosovo (LDK), fondata de fostul presedinte Ibrahim Rugova, si Partidul Democratic din Kosovo (PDK), condus de Hashim Thaci, fostul sef al
Formatiunile favorite in cursa pentru cele 120 de locuri ale Legislativului din Kosovo sunt Liga Democratica din Kosovo (LDK), fondata de fostul presedinte Ibrahim Rugova, si Partidul Democratic din Kosovo (PDK), condus de Hashim Thaci, fostul sef al gherilei separatiste albaneze care a luptat impotriva fortelor sarbe in timpul conflictului dintre anii 1998 si 1999. Thaci este creditat cu cele mai mari sanse de a prelua conducerea Guvernului, in prezent detinuta de Agim Ceku, partidul sau fiind creditat cu 31% din optiunile de vot, transmite Rompres. Dublul scrutin are loc inaintea unei noi runde de negocieri intre sarbi si kosovarii albanezi cu privire la statutul definitiv al provinciei, sub coordonarea troicai UE-SUA-Rusia. Negocierile sunt programate sa se incheie la 10 decembrie, liderii albanezi din Kosovo anuntand ca vor proclama independenta provinciei, indiferent de rezultatul acestora. In perspectiva unui eventual esec al tratativelor, premierul sloven Janez Jansa a anuntat ca UE se pregateste sa preia, luna viitoare, controlul situatiei privind stabilirea statutului provinciei Kosovo. (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.