Ceea ce a facut Laurentiu Ulici in literatura romana este greu de exprimat in cateva fraze. Primul si cel mai important merit pe care l-a avut, a fost acela ca a iubit literatura, careia i-a dedicat cateva decenii din viata si care i-a inspirat scrieri de valoare. A fost o minte riguroasa, o inteligenta exceptionala, un prieten cald si delicat, un partener de discutii lucid, si, un foarte atent observator al fenomenului poetic romanesc, legandu-si numele, in special de Generatia '70, careia i-a intuit si comentat destinul.
Laurentiu Ulici este singurul critic literar care a dat o replica documentata si avizata celebrului si deseori controversatului Premiu Nobel pentru Literatura, scriind cele doua volume intitulate "Nobel contra Nobel", o incursiune exemplara in literatura secolului XX, aratand ca si acest premiu are, prin subiectivismul care-i controleaza pulsul, si partile lui nedrepte, ocultand deseori nume cu adevarat mari. O alta opera monumentala este "1001 poeme din literatura romana", 11 volume de poezie de la inceputuri pana azi, cu aparatul critic si intrega alcatuire antologica, intreprindere unica in literatura romana. Laurentiu Ulici a fost unul din reprezentantii straluciti ai criticii de intampinare, din pacate aflata astazi intr-un moment (greu de inteles) de parasire. A semnat sute de cronici in revistele literare, a fost intre anii 1994-2000, presedinte al Uniunii Scriitorilor, initiind multe proiecte viabile ce-i poarta amprenta, si, ca multi intelectuali s-a implicat dupa '90 si in politica, devenind senator intre 1996-2000. A condus, de asemenea, timp de 10 ani (1990-2000) revista "Luceafarul", publicand in paginile ei foarte multi scriitori tineri, in care credea. Dumnezeu sa-l aiba in paza!