Sfintire - Biserica in care vor incapea peste 1.000 de credinciosi
La Voluntari a fost sfintita ieri piatra de temelie a unei catedrale care va fi inalta de 51 de metri si in care vor putea asista la slujba peste 1.000 de credinciosi. &
Sfintire - Biserica in care vor incapea peste 1.000 de credinciosi
La Voluntari a fost sfintita ieri piatra de temelie a unei catedrale care va fi inalta de 51 de metri si in care vor putea asista la slujba peste 1.000 de credinciosi.   "Fericiti cei care imprumuta mainile si vointa  lui Dumnezeu pentru a ridica o biserica", a spus ieri Prea Fericitul Parinte Patriarh Daniel la sfintirea pietrei de temelie a viitoarei catedrale din Voluntari. Biserica va avea hramurile Intrarea Domnului Iisus in Ierusalim si Sfanta Cuvioasa Paraschiva. "Sfintirea locului unei biserici este un moment important, pentru ca acolo va fi o poarta a cerului", le-a mai spus Patriarhul celor prezenti. Temelia catedralei din oraselul vecin cu Capitala se afla pe locul unde altadata erau munti de gunoaie, iar slujba de sfintire a fost oficiata de Prea Sfintitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar Patriarhal, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi. Credinciosii au stat la slujba aproape doua ore, pe o vreme in care ploaia marunta si frigul iti intrau pana la oase, iar picioarele stateau in noroi pana la glezne.   BATISTELE. Cand Patriarhul a pasit pe covorul cu flori, totdeauna prezent la intrarea unui inalt ierarh intr-o parohie, emotia credinciosilor prezenti s-a manifestat prin fluturarea unor batiste albe, primite de la Primarie, pe care scria: "Nimic fara Dumnezeu". Patriarhul i-a felicitat pentru initiativa lor pe cei din Voluntari, amintind ca din aceasta localitate, la recenta sarbatoare a Sfintei Paraschiva, au mers la Iasi in jur de 1.800 de persoane. Semn ca aici Cuvioasa este cinstita in mod deosebit, iar biserica pe care o va ocroti Sfanta se va ridica repede.   CHEIA. Primarul orasului, Florin-Costel Pandele, a spus ca din fondurile Primariei se vor aloca pentru constructie 7 milioane de euro si ca in cel mult 18 luni cladirea va fi gata. Primarul i-a inmanat Prea Fericitului Parinte Patriarh cheia orasului si o placheta, in semn de pretuire. Cheia, a remarcat Patriarhul, are trei cruci pe ea, in numele Sfintei Treimi. Prea Fericitul Daniel a mai spus ca la 29 noiembrie se va sfinti si piatra de temelie a mult-visatei Catedrale a Mantuirii Neamului, ca urmare a faptului ca s-a gasit o solutie de despagubire a celor care revendicau terenul unde urmeaza sa se ridice Catedrala. Patriarhul spera ca bucurestenii sa ia exemplu de la locuitorii Voluntariului, "oameni cu vointa, dupa cum le spune numele", si sa contribuie la construirea Catedralei pe care au dorit-o toti patriarhii romani.Faptul ca un orasel de aproape 70.000 de locuitori vrea o biserica in care incap in jur de 1.100 de credinciosi este o provocare pentru Bucuresti sa inceapa construirea unei catedrale incapatoare si reprezentative pentru Capitala.   DOAMNA OLTEA. Astazi, Prea Fericitul Parinte Patriarh Daniel, dupa Sfanta Liturghie de la Biserica "Doamna Oltea" din Bucuresti, va sfinti acolo pictura bisericii, o capela si doua troite. De asemenea, va inaugura asezamantul social, cultural si medical "Sfantul Antonie" al parohiei amintite. Cu acest prilej, in jur de 1.000 de persoane nevoiase din parohia "Doamna Oltea" vor primi un pachet cu alimente. 


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.