Mihail Sebastian, jidovul ratacitor

In afara de cateva stiri expeditive, foarte putina atentie i-a acordat mass-media din Romania centenarului Mihail Sebastian, unul cei mai interesanti intelectuali interbelici, cu un destin determinat de romanitatea si evreitatea sa. Mircea Eliade, al carui centenar se sarbatoreste tot anul acesta, a primit mai mult atentia in mass-media. Poate oentru ca prietenul lui evreu nu este o prezenta inradacinata in memoria culturala a romanilor. O initiativa remarcabila, anuntata, dar necomentata a fost colocviul "Mihai Sebastian: scriitor roman - scriitor evreu", desfasurat la Universitatea Ebraica din Ierusalim in 24-25 octombrie, cand cunoscatori precum Moshe Idel, Andei Oisteanu, Paul Cornea, Leon Volovici, Marta Petreu au evocat rolul scriitorului in cultura romana.
Evreu si roman
Portretul celui care s-a numit initial Iosef Hechter, fiu al unei familii de evrei din Braila, si a devenit mult mai tarziu Mihail Sebastian, este rodul intalnirii dintre dimensiunea evreiasca si cea romaneasca, pe care visa sa le armonizeze. In "Dupa doua mii de ani", carte esentiala pentru si despre destinul sau, el insusi marturisea: "Mi se pare mai urgent si mai eficace sa realizez in viata mea individuala acordul valorilor iudaice si al valorilor romanesti, din care aceasta viata este facuta, decat sa obtin sau sa pierd nu stiu ce drepturi civile. As vrea sa cunosc bunaoara legiuirea antisemita care va putea anula in fiinta mea faptul irevocabil de a ma fi nascut la Dunare si de a iubi acest tinut." Aceasta aspiratie a fost o constanta a existentei sale de gazetar, scriitor, profesor. Traseul parcurs de la debutul in cotidianul "Politica" in 1926 si pana la "Insula", piesa da teatru scrisa in 1944, cu numai un an inainte de a muri, o arata.
Activitatea sa de gazetar la "Cuvantul", "Rampa", "Revista Fundatiilor Regale" sau "Viata romaneasca" de pana in 1940 arata un intelectual al nuantelor, cu priza de noutate si modernitate, o natura reflexiva care cauta sa inteleaga lumea in care traieste in carti, muzica, teatru, politica, istorie. Chiar inainte de intalnirea decisiva cu Nae Ionescu la "Cuvantul" din 1927, Mihail Sebastian publicase deja articole ferme impotrive fascismului si a razboiului. Interesul pentru modernitate l-a apropiat de grupul "Forum", din care faceau parte Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu, Paul Sterian, Ion Jianu, Ion Cantacuzino. Numai ca inainte de plecarea la Paris cu bursa de doctorat in drept, tanarul iubitor al culturii franceze, meloman rafinat, se distanteaza de misticismul colegilor de generatie.
Primul moment marcant al carierei de scriitor, in peisajul unei literaturii care se apropria din ce in ce mai mult de Europa prezentului, este aparitia romanului "Dupa doua mii de ani", de fapt o tulburatoare confesiune despre ce insemana a fi evreu. Se intampla dupa asasinarea lui I. Gh. Duca, dupa suspendarea "Cuvantului" care o cotise spre extrema dreapta si dupa arestarea unor regionari din grupul "Criterion". Numai ca prefata scrisa de Nae Ionescu, initiatotul intr-ale filozofiei, era o incercare de a justifica teologic antisemitismul. Insingurarea scriitorului se accentuaza: este renegat de evrei pentru ca doreste armonizarea cu valorile romanesti si, de pe alta parte, este tinta antisemnitismului din ce in ce mai agresiv.
Povestea acestei nelinisti pare sa confirme povestea jidovului ratacitor, pe care o scris-o imediat in "Cum am devenit huligan". Sunt anii grei pentru cugetatorul care nu este nici inchis in turnul de fildes, dar nici militant neconditionat al vreunei ideologii. Spiritul critic era necrutator si cu lumea dinafara, si cu propria lume, tulburata de indoieli, pasiuni, intrebari existentiale. Cat despre ochiul care vedea defectele numeroase ale epocii, iata un pasaj relevant din articolul "Explicatia fripturismului": "Sa o spuneam lamurit: fripturismul este un fenomen politic romanesc de o generalitate care cunoaste cel mult nuante si atenuari, in nici un caz infirmari. De ce? Sa fim noi incapabili de consecventa, onestitate si convingere? Sa fie un defect de temperament? Sa fie unul de sensibilitate morala? Nu. Intrebarile acestea sunt prea grave si raspunsul e mult mai simplu. Explicatia sta in faptul ca vietii noastre publice ii lipsesc cu desavarsire punctele de orientare politica. Nu sunt idei, nu sunt conceptii sau directive, nu sunt conceptii deosebite structural." Evadarea din aceasta lume a capatat nume precum Beethoven, Proust, Dostoiesvki si s-a adancit in cautarea autenticitatii si in explorarea sinelui si a naturii umane. Romanul "Accidentul", rescris cu cazna dupa ce manuscrisul i se furase in drum spre Geneva, sau "Orasul cu salcami", precum si piesele "Steaua fara nume" si "Jocul de-a vacanta" o dovedesc.
Fara resentimente
Remarcabile au fost umanitatea si moralitatea acestui evreu care a avut curajul sa pledeze in instanta pentru Geo Bogza, acuzat de imoralitate pentru "Poemul invectiva", sau sa-i sprijine prin articole pe Eliade, Arghezi, Aderca, toti acuzati de pornografie (!) Numai ca solidaritatea pe care a primit-o drept raspuns a fost, vorba lui Caragiale, sublima, dar... Sunt anii de dinaintea intrarii in grupul ilegal de stanga al lui Lucratiu Patrascanu, anii in care evreilor le este interzis sa practice profesiunea de ziarist sau sa calatoreasca. Calvarul istoriei este de regasit in "Jurnalul" tinut in 1935-1944, documentul cel mai relevant pentru epoca si personalitatea sa, publicat abia in 1997. Acolo se dezvaluie intelectualul macinat de incertitudini, in cautarea autenticitatii, scriitorul iubitor de cultura franceza, melomanul, estetul, indragostitul de actrita Leny Caler, actrita evreica faimoasa din epoca, dar intrata in uitare dupa emigrarea la Berlin, si de alte demimondene. Este povestea evreului prigonit care nu cunoaste linistea, dar si a romanului iubitor de Balcic si Sinaia, prieten cu Mircea Eliade si Antoine Bibescu.
Pentru maestrul iubit, filogermanul Nae Ionescu, evreul ratacitor nu are resentimente, desi acesta ii scrisese astfel in prefata la "Dupa doua mii de ani": "Suferi pentru ca esti evreu; ai inceta sa fii evreu in momentul in care nu ai mai suferi; si nu ai putea scapa de suferinta decat incetand a fi evreu. Este, desigur, o apasatoare fatalitate. Dat tocmai de aia nu e nimic de facut: Iuda va agoniza pana la sfarsitul veacului. (...) Mesia a venit, Iosef Hechter - si tu nu l-ai cunoscut. Atat ti se cerea in schimbul tuturor bunatatilor pe cari Dumnezeu le-a avut pentru tine: sa veghezi. Si nu ai vegheat. Sau nu ai vazut - pentru ca orgoliul ti-a pus solzi pe ochi... Iosef Hechter, nu simti ca te cuprinde frigul si intunericul?"
O biografie tumultoasa, supusa capriciilor istoriei, un refuz neincetat al extremelor, o infruntare lucida cu o epoca nedrepta si oameni asemenea. Si o moarte absurda: in 29 mai 1945, Mihail Sebastian este lovit mortal de un camion in timp ce se indrepta spre Universitatea Libera Democratica, pentru a sustine primul curs de literatura universarala.

---

Despre autor: