Nimic nu se pierde, totul se transforma. Extremismul nu dispare din Europa, ci, mai grav, se ascunde sub masca respectabilitatii politice.

Grupul de extrema dreapta din Parlamentul European s-a rupt miercuri in aplauzele celorlalti deputati. De la bun inceput, blocul nou format a fost privit ca un fel de gluma proasta, de adunatura de clovni care pot face cel mult circ, nu politica europeana. Felul in care Alessandra Mussolini si Corneliu Vadim Tudor s-au batut care sa-si ia primul jucariile si sa plece, in urma declaratiilor italiencei, publicate de Cotidianul, nu a facut decit sa confirme in ce masura cei 20 de extremisti puteau fi luati in serios.

Bucuria europarlamentarilor ca s-au descotorosit de colegii paria ar putea fi insa de scurta durata. Dizolvarea grupului Identitate, Traditie si Suveranitate nu reflecta nici pe departe vreo tendinta antinationalista, de respingere a xenofobiei si intolerantei la nivelul publicului european. Ea nu arata decit cel mult erodarea retetei de succes electoral al unui anumit tip de retorica, cea care, acum citiva ani, le-a adus lui Le Pen si Vadim calificarea in ultima runda a alegerilor prezidentiale din tarile lor, l-a adus pe austriacul Jorg Haider la guvernare sau care l-a propulsat in sondaje pe olandezul Pim Fortuyn, ulterior asasinat.

Transformarea curentului de extrema dreapta in Europa este una poate cu atit mai perversa, cu cit el incepe sa se ascunda sub forma perfida a legitimitatii. Platforma sa politica si intensitatea urii pe care o propovaduieste sint preluate cu aceeasi intensitate in cea a formatiunilor asa-zise de dreapta/centru-dreapta, cistigatoare in majoritatea alegerilor pe continent, deghizindu-se astfel sub aparenta acceptabilitatii. In Italia, recenta isterie antiromaneasca si antitiganeasca, declaratiile agresive, indiscutabil xenofobe ale unor politicieni alesi, ramase nesanctionate la nivel european, o dovedesc cu virf si indesat. In Elvetia, dreapta victorioasa in alegeri si-a facut campanie cu un afis pe care o oaie neagra era data afara din tara in suturi de oile albe. In Franta, presedintele Sarkozy si-a modificat retorica antiimigrationista abia in campania electorala, dupa ce, ca ministru de Interne, actiunile sale extrem de dure impotriva maghrebienilor ilegali din Franta dadusera nastere revoltelor din suburbii.

Lipsa de reactie a celor indreptatiti sa semnaleze si sa protesteze la adresa acestor derapaje - cum este cazul guvernului roman acum - nu poate decit sa consolideze acceptarea acestora si constituirea lor in precedente pentru acte ulterioare similare.