Comunismul, "mina de aur"

Fascinatia pe care trecutul comunist o exercita asupra scriitorilor din Europa de Est pare, pentru moment, inepuizabila. Romanul de debut al lui Iulian Ciocan, comentator la Europa Libera, intelectual activ la Chishinau, face parte dintr-o serie de aparitii editoriale care demonstreaza ca resursele lumii recent apuse sunt inca active. Dupa ce "Nascut in URSS", cartea lui Vasile Ernu, a cucerit si criticii, si publicul larg cu un an in urma, "Inainte sa moara Brejnev" ne ofera acum o incursiue in viata de zi cu zi in Republica Moldova, asa cum era ea traita in anii '80.
Citind romanul, descoperim un univers foarte familiar, populat de figuri si obiecte care supravietuiesc nu numai in diverse muzee nou infiintate, ci si in existenta reala a multor locuitori din Estul ce se straduieste sa redevina european. Ochiul lucid al prozatorului care isi topeste in fictiune elemente din biografia personala selecteaza rezultatele cele mai concrete ale totalitarismului, mai precis transformarea fiintei umane.
"Fiecare are grija de bunastarea tuturora si toti au grija de bunastarea fiecaruia. Oare a mai fost candva un astfel de stat in lume? Niciodata! Abia daca s-a intrezarit in visurile inteleptilor de demult." Asa suna una dintre tezele de baza ale sistemului ale carui efecte prozatorul le descopera rememorand trecutul si urmarind personaje precum ratatul sau omul-kitsch rezultat din stramutarea taranului la oras, gospodina nedespartita de sacose, pionierul mandru de cravata rosie si doritor de o Uniune Sovietica care sa se intinda din Portugalia pana in San Francisco, stabul consumator de produse occidentale. Caminul de familisti si/ sau nefamilisti, programul de apa calda si coada la alimentara definesc spatiul stramt in care se desfasoara dramele si bucuriile fiintei rezultate din activitatile de partid. Veti recunoaste usor atmosfera epocii, caci romanul ii este fidel.
Iar cei de o varsta mai frageda vor descoperi un SF in care nu se intampla mai nimic, data fiind politica de stagnare promovata de secretarul de partid Leonid Brejnev. In carte, el este personajul absent care controleaza totul, "tatucul" cu chip de erou salvator, asa cum invatau copiii la scoala. Romanul tanarului prozator moldovean, cu substanta extrasa din "mina de aur" a istoriei recente, ne arata spalarea creierului in dimensiunea ei grotesc-infricosatoare: "In fiecarea an, Iulian astepta, stapanit de o emotie puternica, defilarea trupelor. Nu exista armata mai puternica decat Armata Rosie! Iata de ce capitalistii inventau bombe cu neutroni. Se temeau de lupta dreapta. Dar in ziua aceea cenusie si rece, Iulian voia mai cu seama sa se convinga ca secretarul general e sanatos, ca prezicerile vocilor veninoase erau niste minciuni sfruntate. Voia ca imperialistii sa vada un conducator puternic si sa crape de ciuda. Astepta cu strangere de inima sa-l arate la tribuna. Si iata-l, in sfarsit, ridicandu-si mana flasca in semn de salut si lasand-o imediat sa cada. Mama reactiona cu promptitudine: "I-au ramas zile numarate..." "
In putine cuvinte, aveti la dispozitie un roman despre dezumanizare, cu intamplari descoperite in memorie si remodelate in imaginatie. In biblioteca dvs., poate sta foarte bine langa cele doua volume din "Explorari in comunismul romanesc" (de Ion Manolescu, Paul Cernat, Angelo Mitchievici si Ioan Stanomir), langa antologia "Cum era? Cam asa... Amintiri din anii comunismului romanesc" (coordonata de C.-A. Mihailescu) sau langa romanul lui Stelian Tanase, "Corpuri de iluminat".
Pentru edificare, puteti citi cateva fragmente la: http://www.tiuk.reea.net/12/ciocan.html si http://www.tiuk.reea.net/iulian-brejnev.html. (Iulian Ciocan, "Inainte sa moara Brejnev", pref. de Andrei Bodiu, Polirom, 2007)
TERORISTUL SUB LUPA
Hans Magnus Enzensberger, scriitor german traitor la Munchen despre care nu se stiu prea multe in Romania, ne propune in "Cei care aduc groaza. Eseu despre perdantul radical"o reflectie asupra mecanismului care transforma victima in terorist, insotita de o aplicatie a teoriei intru-un studiu de caz: Al-Quaida. Revista "Spiegel" a publicat versiunea initiala, prescurtata, a acestei analize in noiembrie 2005.
Un portret generic
Privirea lucida si cuprinzatoare a scriitorului german, autor a mai mult de 10 volume traduse in peste 40 de limbi, un disident de stanga care a prevazut caderea imperiului URSS, realizeaza un adevarat portet al teroristului de azi. Desi este vorba despre un portret generic, scriitorul gaseste suficient loc sa introduca nuante, precizari, exemplificari. Propune o teorie si un pronostic, mai mult sau mai putin optimist, pe care il impartasesc multi alti analisti: "Proiectul perdantilor radicali consta in a organiza suicidul unei intregi civilizatii, dupa cum se vede in Irak si Afghanistan. Este putin probabil ca ei vor izbuti sa universalizeze si sa eternizeze cultul mortii. (...) O societate globala care depinde de combustibili fosili si produce intruna noi perdanti va trebui sa traiasca cu aceasta amenintare."
Dar ce il indreptateste pe Hans Magnus Enzensberger sa va astfel lucrurile? Mai intai, ideea de baza a teoriei sale: ca in spatele fiecarui "rebel" sau "terorist" se ascunde un "perdant radical". Succint, trasaturile definitorii ale acestei categorii ar fi urmatoarele: individ izolat, mai ales de sex masculin (cei intersati de idee pot gasi dezvoltarea ei la p. 21), care nu-si pretuieste propria viata, deci nici pe a celorlalti; pastrator de fantasme care isi aduna energia si asteapta clipa iesirii la rampa, dupa care energia distructiva se amplifica, iar individul este temut, iritabilitatea lui fiind si ea o sursa; strainii, americanii, serviciile secrete, comunistii, necredinciosii, evrei - oricare dintre aceste categorii sau mai multe simultan pot reprezenta "dusmanii" individului in discutie; astfel de tinte mobilizeaza o energie care duce la lipsa de scrupule, grandomanie si sentimentul omnipotentei. Exemplificarile le stim din jurnalele de stiri, din filme si romane: ciudatul care ucide nu stiu cati colegi si profesori intr-un liceu sau campus american, functionarul blazat care isi casapeste sotia in clipa in care ea ii aminteste de un impozit neplatit, atacatorul Al-Quaida etc.
Despre rolul hotarator al "fitilului ideologic" ce declanseaza explozia, scriitorul german argumenteaza astfel: " (...) e nevoie de un soi de fitil ideologic, care il face pe perdantul radical sa explodeze. Dupa cum a aratat istoria, asemenea oferte n-au lipsit niciodata. Fondul chestiunii conteaza cel mai putin. Indiferent daca este vorba de doctrine religioase sau politice, de dogme nationaliste, comuniste sau rasiste, orice fel de sectarism, oricat de obtuz ar fi, este in stare sa mobilizeze energia latenta a perdantului radical. Acest lucru nu e valabil doar pentru pedestrime, ci si pentru tragatorul de sfori, a carui putere de atractie rezida in faptul ca se defineste pe sine ca perdant obsesiv. Adeptii sai se recunosc tocmai in trasaturile sale paranoide. Pe buna dreptate i se atribuie un calcul cinic, fiindca, in mod evident, el isi dispretuieste sustinatorii, deoarce ii intelege prea bine: el stie ca acestia sunt niste perdanti si, drept urmare, socoteste ca n-au nici o valoare." Iar primul exemplu pus sa probeze ipoteza de lucru este, in viziunea autorului, proiectul nationalist-socialist din Germania ascensiunii lui Hitler.
Dorinta de a stapani viata celorlalti
Ultima parte a analizei se axeaza pe modul in care extremismul islamist actualizeaza tipul perdantului radical ca "sol fertil" pe care se naste teroristul ce invadeaza, de ani, si micul ecran. Datele statistice ii servesc lui Hans Magnus Erzensberger la realizarea unei demonstratii incheiate cu pronosticul mai sus citat. Identificarea "dusmanului" cu America, Occidentul capitalist sau sionismul este o consecinta a deturnarii unei religii cu 1,3 miliarde de credinciosi spre ideologie. Iata argumentatia: "Cu cat examinam mai atent mentalitatea acestora ( a militantilor islamisti, n. red.), cu atat devine mai evident faptul ca avem de-a face cu un colectiv de perdanti radicali. Toate caracteristicile, destul de bine cunoscute din alte contexte, reapar aici:aceeasi disperare fata de propriul esec, aceeasi goana dupa tapi ispasitori, aceeasi pierdere a simtului realitatii, aceeasi nevoie de razbunare, aceeasi obsesie a virilitatii, acelasi sentiment compensator de superioritate, fuziunea distrugerii si a autodistrugerii si dorinta cumpulsiva de a ajunge, prin escaladarea terorii, stapan peste viata celorlalti si peste propria moarte. Singurul lucru care difera este dimensiunea crimelor. Individul izolat care-si pierde mintile nu dispune decat de un pistol sau de un cutit de bucatarie; bolnavul de SIDA dependent de droguri, care, pana sa moara, contamineaza cat mai multi parteneri, isi foloseste doar propriul trup ca arma. In schimb, razboinicul lui Dumnezeu beneficiaza de o instructie solida; indaratul lui se afla finantatori puternici; nu duce lipsa de mijloace moderne de comunicare si de o logistica ramificata; iar, mai devreme sau mai tarziu, se prea poate ca sefii sa-i incredinteze arme ABC."
O teorie solida, alcatuita din elemente nuantate, asezate intr-o ordine verosimila, spirijinita in realitatea din teren. Am parcurs-o la scurta vreme dupa ce am citit "Omul resentimentului" al lui Max Scheler, carte scrisa acum aproape un secol. Dar abia acum discponibila in romaneste. Aceasta asociere va poate aduce o lectura si mai rodnica.
Hans Magnus Enzensberger, "Cei care aduc groaza. Eseu despre perdantul radical", trad. de Dan Flonta, pref. de Gabriel H. Decuble, Editura Art, 2007

---

Despre autor: