Peste 230 de intreprinderi mici si mijlocii (IMM) au fost selectate pentru a primi finantari UE nerambursabile in valoare de 24 milioane lei, in urma evaluarii celor 2.200 de dosare depuse la Ministerul pentru Comert, Turism si IMM pentru accesarea d
Peste 230 de intreprinderi mici si mijlocii (IMM) au fost selectate pentru a primi finantari UE nerambursabile in valoare de 24 milioane lei, in urma evaluarii celor 2.200 de dosare depuse la Ministerul pentru Comert, Turism si IMM pentru accesarea de fonduri de dezvoltare. "Bugetul alocat pentru 2007 programului national multianual destinat IMM este de 40 milioane lei si avem de gand ca pana la sfarsitul anului sa il folosim in totalitate. Pana acum, din 2.200 de dosare, am selectat 232 de firme, care vor primi fonduri in valoare de 24 de milioane de lei", a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, Ferdinand Nagy, secretar general in Ministerul pentru Comert, Turism si IMM. Premierul Tariceanu a declarat, cu cateva luni in urma, la lansarea acestui program, ca fondurile nu vor mai fi alocate pe baza principiului "primul venit, primul servit", ci in urma unei selectii de proiecte, iar firmele care isi asuma un volum mai mare de investitii vor avea, in caz de proiecte similare, prioritate la acordarea sumelor nerambursabile. De aceste fonduri pot beneficia intreprinderile nou-infiintate, microintreprinderile, precum si intreprinderile mici si mijlocii din Romania, cu capital social integral privat, care si-au achitat obligatiile bugetare, nu au credite restante, nu sunt in faliment ori lichidare si au o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 milioane de euro, echivalent in lei. Totodata, firmele solicitante trebuie sa detina active totale care nu depasesc echivalentul in lei a 43 milioane de euro si au un numar mediu anual de salariati de pana la 249 persoane. Fondurile nerambursabile nu pot depasi echivalentul in lei a 10.000 euro, pentru intreprinderile nou-infiintate si microintreprinderi, respectiv 50.000 euro, in cazul intreprinderilor mici si mijlocii, reprezentand maximum 60% din valoarea proiectului de investitii. Finantarea nerambursabila poate fi utilizata pentru achizitionarea de terenuri, cladiri, constructii, masini, utilaje si echipamente, mijloace de transport de marfuri, brevete de inventie, licente, dar si pentru constructia, reconstructia, extinderea sau modernizarea de active corporale direct legate de realizarea proiectului de investitii.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.