MIZE SI CRIZE ROMANESTI
A circulat in aceasta saptamana informatia potrivit careia Mihai Razvan Ungureanu ar fi posibilul nominalizat de presedintele Romaniei la functia de alt director civil la Serviciul de Informatii Externe (SIE). Ii transmit pe aceasta cale mult succes. Si ingrijorare. Mult mai multa. Mai intai, o paranteza: in ceea ce ma priveste, ma definesc definitiv drept un civil incurabil. Am dorit dintotdeauna sa inteleg relatia dintre decizia politica si aportul pe care informatiile clasificate, secrete, munca in intelligence in folosul cetatenilor si al tarii il au in configurarea deciziilor politice valoroase, constructive si vizionare pentru cetatenii si natiunea careia ii apartine politicianul de varf. Cu acces la informatia secreta. Si cu drept de decizie finala.
 

Credinta in destinul bun al tarii mele ma obliga acum, in calitate de - pana una-alta ­ ultim director civil al Serviciului de Informatii Externe, sa fac public motivul  pentru care am demisionat acum noua luni din functia de director al SIE. Dupa ce am primit votul civil al Parlamentului Romaniei, la 4 octombrie 2006.


Lamuresc inca de la inceput, pentru cei care pot cauta in acest editorial argumente numai bune pentru presupusa acuzare de tradare a secretului de stat la nivel inalt, ori defectari razbunatoare si lase. Motivul demisiei mele nu are nici cea mai mica legatura cu obligatia respectarii secretului de stat, ori cu vreo informatie cu nivel de secretizare oficial inregistrat. Oricat de draconic ar fi acela. Acreditat de institutiile de securitate romanesti si obligatoriu, conform cu standardul de secretizare NATO. Secretele acelea le voi duce in mormant.

Demisa mea din functia de director SIE are la baza pur si simplu un motiv omenesc.


In care loialitatea si cruzimea coexista intr-un univers inchis. La nivelul cel mai inalt al politicii de decizie. Am jurat in fata Parlamentului Romaniei, la investirea in functie, ca voi ramane ceea ce sunt dintotdeauna si ceea ce nu imi poate lua nimeni: un credincios roman.


Era ora 11:30.
La 19 martie. 2007.
Exact in dimineata zilei in care Adevarul a publicat stenograma audierii mele la comisia lui Dan Voiculescu (om cu care nu m-am intalnit niciodata. Nici atunci, nici pana azi). Audiere in care am declarat lucruri. Care - atentie! ­ ulterior au fost confirmate cu varf si indesat ca fiind adevarate si obligatoriu de aflat de multa lume interesata. O lume aflata - obligatoriu si ea ­ sub jurisdictie romaneasca.
Am traversat distanta mereu lunga dintre usa si biroul impresionat al presedintelui Romaniei.


M-am asezat la locul rezervat pentru audienta. Presedintele meu era imbracat neoficial. Camasa ­ deschisa la  culoare. In dreapta ­ eternul televizor, pe un canal de stiri. Stiri, stiri, stiri. In rest, splendoarea locului. De care s-au bucurat la rand toti alesii supremi.


"Propun doua variante de criza mediatica, domnule presedinte", am spus.
Prima varianta: "Sa initiem un demers referitor la reformarea serviciilor de informatii romanesti, cat priveste interceptarile legale desfasurate de entitatile nationale de informatii. Stiti bine:  in Europa exista permanent o discutie serioasa despre interceptarile ilegale, care ajunge mereu pe prima pagina. Pentru ca priveste libertatea cetatenilor protejati de institutiile nationale de securitate. Noi chiar trebuie sa facem ceva. Aici, la noi. Si putem! In folosul cetatenilor si spre protejarea lor in primul rand".
"Da", imi spune presedintele.
Acum, a  doua varianta pe care v-o propun, domnule presedinte:
"Demisionez".
Presedintele Romaniei:
"De ce nu ai inceput cu prima varianta? Da-ti demisia!... Da-ti demisia! Tot mandatul meu de presedinte voi avea o problema din cauza lui Claudiu Saftoiu!".


Cum? Cum?  M-am ridicat.


I-am intins mana si am spus instinctiv "la revedere". M-a privit drept. Cu intensitate Privea dur. Decisiv. "La revedere." (Probleme din cauza mea? Doar am vorbit despre serviciile secrete prin 2004, la un moment dat. Domnule Basescu, ati acceptat ca PNR sa intre in PD! Partidul lui Magureanu, omul care ne-a batut, la Revolutie!! De ce? Dumneavoastra ori sunteti cu romanii, ori  cu rusii, ori cu americanii? Atunci a zis ca nu e nici o problema).

Asta imi aminteam in timp ce-i strangeam maana pentru ultima oara celui mai puternic barbat pe care l-am intalnit in viata mea de 38 de ani.


Era loialitate in ultima mea privire? Da. Absoluta loialitate.


Vreau ca succesorul meu la sefia celui mai inteligent serviciu de informatii romanesc sa creada in Romania. Ca civil. Si in puterile lui, ca om. Si in legile tarii.