Seceta sau capetele seci?

Ni se spune ca problemele monetare sunt provocate de cauze meteo. Nimeni nu recunoaste ca politichia locala e mai periculoasa decat incalzirea globala.

Seceta a fost gasita principala vinovata pentru ratarea tintei de inflatie a BNR pentru anul 2007. Guvernatorul Isarescu a detaliat problema agrara: "Romania are inca o agricultura dependenta de natura, nerestructurata si, pe fondul ponderii (n.r. - alimentelor) in cosul de consum, avem aceasta vulnerabilitate".


Cu alte cuvinte, ponderea agriculturii la formarea PIB este de doar 7%, iar celelalte ramuri reusesc sa compenseze usor un an agricol slab. Dar alimentele au o pondere mare in cosul de consum al populatiei: 36,45%. Asta face ca un an secetos sa umfle preturile, iar atunci cand problema nu apare in inflatie se transmite in dezechilibrul balantei comerciale.


Totusi, exista cauze mai profunde decat lipsa de ploaie care submineaza performantele agriculturii. Chestiunea proprietatii, solutionata prin retrocedare, a fost bifata de autoritati ca un mare succes. Dar de ce sunt pline tribunalele de oameni care reclama retrocedarea eronata a pamanturilor? De ce jumatate din suprafata agricola nu este intabulata? Fiindca problema proprietatii s-a rezolvat doar in discursurile politicienilor. Terenurile tot nu pot fi tranzactionate. Din acest motiv, peste 90% din exploatatiile agricole au sub 5 hectare.


Iar punerea fundamentelor unei piete funciare reprezinta numai intrarea in sistem. La iesire, marfurile rezultate trebuie si vandute. Cu asta se ocupa bursele de marfuri: la un capat e piata funciara, la celalalt sunt bursele agricole. Atunci cand au aparut, certificatele futures au fost create tocmai cu scopul de a regla mecanismele pietei.


Una peste alta, Romania nu are in momentul de fata nici piata funciara si nici burse agricole. Fara aceste elemente, lantul nu merita sa se numeasca piata nici la inceput, nici in partea sa finala. In agricultura nu exista companii si angajati, retelele de distributie sunt subtiri, marfurile realizate in conditii de productivitate scazuta sunt scumpe si usor de inlocuit cu produse mai ieftine si de calitate superioara din import. Neexistand nici suficiente firme si nici muncitori, o jumatate de tara face troc fiindca n-are bani. Degeaba avem pamantul, un activ de o calitate cu nimic inferioara celui din Occident.


Dar n-am terminat tot ce aveam de spus, fiindca nu putem incheia fara a reaminti pacatul originar. Frica politicienilor romani de impopularitatea somajului e o piesa in trei acte. In primul s-au deghizat somerii in pensionari pana s-a ajuns ca o treime din populatie sa beneficieze de acest statut. Doar un pensionar din trei are vechime completa in munca si varsta corespunzatoare. Actul doi a constat intr-o migratie inversa, de la oras la sat. De la 28%-29% inainte de 1990, populatia ocupata in agricultura a ajuns pana la 41% in perioada 1999-2001. In actul trei al miscarii scenice a aparut in rolul principal migratia externa. Bilantul da 4% somaj, mai mic decat la oricare dintre est-europenii care au aderat la UE.


Bilantul social al acestui teatru absurd poate fi considerat oarecum favorabil, dar cel economic e, cu siguranta, dezastruos. Structura economiei din anii 2000 e prea putin diferita de cea din anii a€™90. Ca sa se fi schimbat era nevoie de manageri. Trebuia sa ne "vindem tara". Sa eliminam privilegiile de grup. Nu s-a facut asa ceva, ci s-a optat (politic) pentru restructurarea populatiei in locul economiei.

---

Despre autor: