Imi pare rau pentru ce i se intimpla in acest moment dlui Cioroianu. Istoria carierei sale postdecembriste imi parea a culmina intr-o postura de politician matur, cu o viziune liberala explicita. Pentru onestitatea perspectivei, trebuie sa marturisesc ca i-am aparat sansele in fata multor apropiati care credeau ca vad in ascensiunea sa calculata, in pofta sa de aparitie publica, o anume incapacitate de a astepta, o nerabdare care trada arivismul. L-am aparat atunci pentru ca ii respectam limpezimea gindului si claritatea frazei din „Dilema" (mai nou „Dilema Veche"), dar si pentru ca reusea sa-mi inspire o aura de politician coborind din vremuri interbelice. Mai mult, profesionalizarea sa ca istoric al perioadei moderne romanesti si studiile de specialitate facute strict pe epoca lui Ceausescu imi ofereau, intr-un sens mai larg, garantia evitarii oricarei restauratii. Mi se parea vaccinat impotriva comunismului atit practic, cit si teoretic, adica mai abitir decit oricare dintre politicienii zilei. In acest moment, cariera sa politica e compromisa. A incalcat regulile comunicarii la nivel diplomatic, probabil ca stramosii sai, intelectualii interbelici, i-au soptit la ureche gindurile acelea inacceptabile pentru climatul noilor norme ale limbajului de lemn al Europei, si asta a fost tot. Apoi, orgoliul si un puseu aproape mecanic de a nuanta in gol l-au facut KO. Din pacate, dl Cioroianu a ajuns in postura primului nou politician roman de cariera ratat din pricina nerabdarii nesabuite de a arata ce-ar fi putut fi.