Investitorul roman in fotbal. Studiu de caz despre cum nu trebuie procedat.

Chiar daca era anuntata cea mai tare competitie interna din istorie, editia actuala a strins valorile in jos si a mototolit certificatul de mare putere fotbalistica in Europa, cu care incepusera unii sa se laude. Meritul CFR-ului e incontestabil, dar el se suprapune si cu dibacia manageriala a patronilor triadei bucurestene si nu numai.

Pentru cineva care n-a trait in Romania ar fi greu de explicat cum niste businessmeni redutabili care conduc companii asa de importante - in conformitate cu datele oficiale din registre - se pot comporta atit de jalnic ca manageri ai unor echipe de fotbal. Dar pentru noi ceilalti, spectatorii de fiecare zi ai unei economii parazitate ani indelungati tocmai de indivizi de calitatea acestora, nu e nici o surpriza. Graba cu care sint obisnuiti in viata reala sa rezolve relatia de afaceri - de regula cu statul, bineinteles! - s-a transferat si in fictiunea ludica pe care si-au pus-o in opera cu micul lor joc de Monopoly national sau cum s-o mai fi numind Liga lui Mitica. Rabdarea lor se consuma rapid si orice infringere, indiferent de valoarea adversarului, clatina mortal scaunul antrenorului, insensibila la numele sau valoarea lui. Juniorii si infrastructura logistica sint rareori prioritare. Toti viseaza tunuri. Jucatori obscuri care, peste noapte, dupa ce semneaza transferul in ograda lor eventual, trebuie sa explodeze in genii ale gazonului si sa intoarca insutit investitia. Cel mai graitor simptom pentru cutuma lor de afaceristi e insa suspiciunea pe care fiecare o are referitoare la relatia tuturor celorlalti cu arbitrii. Nu exista meci in care sa nu apara acuza de mita si de partinire necinstita a celor care cistiga in teren. Desi nefondata de cele mai multe ori, ea reprezinta doar expresia propriei premeditari. Necinstea celorlalti e singura valenta comuna care-i aduna in jurul microfoanelor la sfirsit de etapa. Nicaieri in Europa civilizata patronii nu striga, laolalta cu multimea, porcaieli la adresa echipei adverse, nu se injura si nu sar la bataie. La noi e lectie de abecedar pentru tribuna oficiala. Aproape fara exceptie, nu e vorba de pasiune pentru fenomen, e doar interes politic, iubire de sine si fudulie de mahala.

Pe aceste criterii de rentabilitate balanta investitiei e net intoarsa in favoarea lor. Aparitia in prime-time la televiziuni, atita amar de vreme, nu e acoperita nici pe departe de suma pe care au binevoit sa o cheltuiasca in industria mingii. Totul se sfarima in bucatele mici toamna, cind echipe obscure (Elfsborg, care a eliminat campioana din Cupa UEFA, a luat 6-1 de la Fiorentina) ne pun stacheta acolo unde ii e locul. La granita dintre jalnic si ilar. Adica exact unde trebuie sa stea si figurile publice ale acestor oameni.