ING Asigurari de Viata a anuntat ca volumul primelor brute subscrise in primele noua luni ale anului 2007 a crescut cu 15% comparativ cu perioada similara a anului trecut, pana la valoarea de 364,8 mil. RON. Valoarea activelor sub administrare a cres
ING Asigurari de Viata a anuntat ca volumul primelor brute subscrise in primele noua luni ale anului 2007 a crescut cu 15% comparativ cu perioada similara a anului trecut, pana la valoarea de 364,8 mil. RON. Valoarea activelor sub administrare a crescut cu 28%, ajungand la 1,39 mld. RON la sfarsitul lunii septembrie 2007, potrivit unui comunicat de presa al companiei. "Am obtinut un rezultat foarte bun fata de anul trecut, datorita stabilitatii portofoliului si a vanzarilor mari in 2007", a declarat Bram Boon, director general ING Asigurari de Viata.
Numarul politelor vandute in perioada raportata a crescut cu 60% fata de aceeasi perioada din 2006 pana la 59.000 de polite, datorita cresterii volumului de vanzari de produse de protectie. Cea mai substantiala crestere s-a inregistrat la pachetul de protectie SMART, lansat anul trecut, care a ajuns la 14.005 de polite. In acelasi timp, a crescut ponderea vanzarilor cu prime esalonate, de la 50% la 75% din totalul portofoliului.
"Cresterea primelor esalonate indica o mai mare receptivitate a romanilor fata de produsele de economisire pe termen lung, nevoie acoperita de produsele de asigurari de viata. In plus, pentru noi presupune o crestere sanatoasa pe termen lung a portofoliului, chiar daca pe termen scurt este reflectata printr-o scadere a profitului. Insa, valoarea adaugata a noilor polite incheiate in primele noua luni, tinand cont de profiturile viitoare estimate, indica o crestere de 46%, pana la 37,8 mil. RON", a spus Boon. De la inceputul anului pana la 30 septembrie 2007, valoarea beneficiilor platite de ING Asigurari de Viata s-a ridicat la 111 mil. lei, in crestere cu 19,7%. Aceasta cifra include sumele platite pentru asigurari de viata, sanatate, accidente si invaliditate. ING Asigurari de Viata si-a inceput activitatea in Romania in anul 1997. Cota de piata a ING la finele anului 2006 a atins 37,85% pe segmentul asigurarilor de viata, fiind urmata de AIG Life.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.