Precizare: nu ma consider nici medic, nici scriitor, nici profesor, ci, mai intii de toate, ziarist.

Ziaristii sint precum fata saracului din poveste: nici imbracati, nici dezbracati, nici calare, nici pe jos. Nu sintem nici intelectuali pe de-a-ntregul, dar nici salahori. Nici artisti, nici mestesugari. Sintem precum tilharii de pe cruce – rastigniti intre guvernanti si electorat, impartasim defectele ambelor categorii. Sintem populisti, pentru ca asta „se vinde", infatuati si orgoliosi, vesnic pregatiti sa sarim de la un viol la o criza politica si de aici la un scandal monden. Sintem precum o lupa altoita pe o hirtie de turnesol - daca vrei sa cunosti neajunsurile electoratului si ale clasei politice este suficient sa studiezi tagma gazetarilor. Incheieturile dor mai tare si toate defectele ascunse ies mai usor la lumina.

A fi ziarist e un blestem si o binecuvintare. Inseamna a accepta sa traiesti de azi pe miine, la numar de semne. Un ziar nu e Citadela lui Saint Exupery, iar o emisiune tv nu se compara cu „Si caii se impusca, nu-i asa?". Nu degeaba se spune ca sintem curve: imperecherile ziaristului cu realitatea se consuma pe fuga, intre doua fluxuri de stiri. In nici o alta meserie nu-ti poti vinde mai usor sufletul. A spune ca ziaristii fac trafic de influenta e un pleonasm. Fiecare rind scris, fiecare imagine, fiecare vorba rostita influenteaza, intr-un fel sau altul. Esentiala aici e buna-credinta, or pentru asta nu s-au inventat inca aparate de masura. Scapa cine poate.

Sa nu ne vaicarim prea mult, insa. Poti schimba destine, poti educa si poti face politica fara a face, propriu-zis, politica. Esti, parafrazindu-l pe Churchill, un profesor, invelit intr-un ONG-ist, acoperit de un politician. Dar, mai presus de toate, esti oricind pregatit sa devii, la rindul tau, subiect de presa. Sa te trezesti, peste noapte, din vinator, vinat. Cazul Bogdan Chirieac nu este singular, dar e emblematic: suspiciosi din fire, ne supraveghem reciproc. Ne condamnam, unii pe altii, la moralitate.

Stiu: presa e inca plina de lichele care striga „licheaua". Spre deosebire insa de electorat si de clasa politica, presa mai are (deocamdata) capacitatea de autoanaliza. E, deopotriva, subiect si obiect, o incheietura care stie ca sufera de reumatism. Pentru fiecare tilhar rastignit la stinga mai exista si un tilhar rastignit de-a dreapta. Reforma societatii ar putea incepe chiar de la aceasta rascruce.