Dupa ce a jucat-o pe mama lui Alexandru cel Mare, Angelina Jolie revine in postura de genitoare, a monstrului Grendel de aceasta data (faptura ucisa de eroul medieval Beowulf). Actrita americana a participat simbata trecuta la premiera britanica a productiei „Beowulf" regizata de Robert Zemeckis. Animatia digitala se mai bucura de vocile unor Anthony Hopkins si Ray Winstone. Pentru scenele grafice, unele extrem de violente, s-a folosit o tehnologie similara cu cea din „Polar Expres". „E un film iesit din comun, iar unele scene au fost destul de socante", a spus Jolie, citata de Associated Press. Filmul se afla in lista lunga a nominalizatilor la Oscar, dar risca sa nu fie luat in considerare, deoarece inca nu e clar daca e vorba despre un film de animatie sau de actiune, informeaza „Variety". (V.P.)

Secvente din filmul "Beowulf", pe www.cotidianul.ro/select