Criticat de asistenta pentru pozitia adoptata in cadrul dezbaterilor pe tema aplicatii Directivei 38/2004 privind dreptul la libera circulatie, comisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, a parasit, ieri, nervos, dezbaterile din Parlamentul European. Desi a calificat criticile aduse de europarlamentari drept provocari la care nu intentiona sa raspunda, Frattini nu s-a putut abtine sa nu le reproseze celor prezenti in plenul Legislativului comunitar, reunit la Strasbourg, ca nu merita aceasta. Reactia sa a provocat o interventie de ultim moment, comisarul european fiind avertizat de unul din colegi sa fie atent la ceea ce spune si transmitandu-i-se, totodata, ca postura de victima nu i se potriveste. "Nu trebuie sa va simtiti jignit de faptul ca sunteti intrebat din ce o sa traiti", i s-a spus lui Frattini, facandu-se aluzie la interventia conationalului sau, Gianni Pittella, potrivit careia imigrantii constituie o categorie aparte in Italia, responsabila de o mare parte din veniturile statului italian.
Comisia, in faza circumspecta
Comisia Europeana nu este dispusa sa tolereze discriminarea, in nici o forma a ei, insa sustine dreptul statelor membre de a-si proteja cetatenii impotriva infractionalitatii, a declarat comisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, cu ocazia dezbaterii organizate in plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, asupra Directivei CE 38/2004 privind dreptul la libera circulatie in spatiul UE. Desi prevazuta in cadrul directivei mentionate, expulzarea cetatenilor comunitari trebuie facuta avandu-se in vedere niste criterii foarte precise, o decizie in acest sens urmand a fi luata numai in cazul indeplinirii conditiilor stipulate de document, a subliniat oficialul european, apreciind ca recurgerea la o astfel de masura constituie un act extrem, ce presupune, intre altele, o limitare a prevederilor Tratatului. Referitor la decretul-lege adoptat recent de catre Guvernul de la Roma, comisarul european pentru Justitie a tinut sa precizeze ca, in conditiile in care textul tocmai a fost transmis Parlamentului italian, iar votul asupra acestuia se va produce cel mai probabil in urma aducerii unor amendamente, Executivul comunitar isi va face public punctul de vedere abia dupa ce textul va ajunge la forma finala.
Critici europarlamentare
Interventia italianului Franco Frattini a fost urmata de o serie de luari de pozitie din partea europarlamentarilor prezenti. In vreme ce europarlamentarul roman Marian Jean Marinescu (PPE-DE) a solicitat Comisiei Europene sa analizeze, in regim de urgenta, conformitatea textului adoptat de Guvernul de la Roma in urma cu aproape doua saptamani, subliniind ca Italia trebuie sa isi protejeze rezidentii, indiferent de nationalitatea acestora, colegul sau din Peninsula, Gianni Pittella (PSE), o obiectat ca textul nu respecta normele comunitare, nici Constitutia italiana, avertizand ca se opteaza pentru promovarea discriminarii, cand de fapt ar trebui sa se lupte impotriva acesteia si subliniind faptul ca imigrantii reprezinta o categorie aparte in Peninsula, responsabila de o mare parte din veniturile statului italian. Libera cirulatie constituie un drept fundamental, consfintit de tratatele europene, a declarat, la randul sau, europarlamentarul roman Adina Valean (ALDE), adresandu-se Comisiei Europene cu rugamintea de a adopta o pozitie ferma in aceasta privinta, in calitate de garant al tratatelor europene. Reprezentanta Verzilor, din Tarile de Jos, Elly de Groen-Kouwenhoven, a semnalat asistentei faptul ca se asista la un linsaj mediatic, provocat de o adevarata isterie xenofoba. "Oricat de oribila ar fi crima de la Roma, nu ar trebui sa provoace responsabilizarea unei intregi natiuni", a mai spus Elly de Groen-Kouwenhoven. Interventia comisarului Franco Frattini a fost aspru sanctionata de cea a conationalului sau, Umberto Guidoni (Grupul Confederal al Stangii Unite Europene/Stanga Verde Nordica), care a apreciat ca punctul sau de vedere este "impotriva Europei. "Nu putem indeparta persoane in mod preventiv", a spus Guidoni, avertizand ca exista riscul aparitiei unui nou fenomen de discriminare xenofoba. "Nu pot accepta ideea ca diversitatea presupune intoleranta, ca o tara poate deveni un ghetou, o Siberie a UE, unde sa fie deportati" cetatenii indezirabili, a declarat, la randul sau, europarlamentarul roman, Adrian Severin (PSE). (A.M.L.)