Problema este insa ca si Adrian Cioroianu, ministrul de Externe al Romaniei, o tine gaia-matu cu aceleasi convingeri, vorbind de data asta nu in nume propriu, ci al diplomatiei romanesti. Facand iarasi mult rau tarii ale carei interese ar fi de presu
Problema este insa ca si Adrian Cioroianu, ministrul de Externe al Romaniei, o tine gaia-matu cu aceleasi convingeri, vorbind de data asta nu in nume propriu, ci al diplomatiei romanesti. Facand iarasi mult rau tarii ale carei interese ar fi de presupus ca le reprezinta si le apara.
Ce-a mai zis comentand asupra afirmatiei sale anterioare privind trimiterea in desert a infractorilor in grup compact? "Sigur ca solutia nu este trimiterea lor in desert, asta e foarte limpede si nici n-o sa se intample prea curand, dar trebuie sa ne punem foarte bine problema celor care pleaca si acolo se asociaza fie unor ocupatii dincolo de limita legii, fie intra in medii care nu-i ajuta absolut deloc".
Cum adica, "n-o sa se intample prea curand"? Ce informatii detine ministrul nostru despre eventuale intentii secrete ale UE sau ale altor parteneri strategici ai Romaniei de spune cu atata siguranta ca se va intampla ceva, chiar daca nu va fi prea curand? Ministrul nostru de extrne afirma nu numai ca trimiterea in desert a grupurilor compacte de infractori va fi posibila intr-un orizont oarecare de timp, dar nici nu contesta, vorbind in numele Romaniei, ca o asemenea masura incalca tratatele si legislatia europeana in domeniu si, ca atare, nici nu ar trebui sa fie luata in consideratie.
Sigur, ministrul nostru poate nu a urmarit niciodata cu prea mare atentie actualitatea internationala si pe cea europeana. Altfel ar fi trebuit sa stie ca, la Bruxelles, au existat acum cativa ani discutii asupra unei idei care presupunea ca, in unele tari de granita ale UE (printre care Italia si Romania) sa fie create lagare speciale (denumite baze de tranzit) pentru gruparea rapida a imigrantilor ilegali inainte ca justitia sa decida, in regim de urgenta, repatrierea lor. Ideea a starnit o opozitie foarte dura, tocmai prin apropierea oricand posibila intre asemenea locatii si lagarele de concentrare. Dar niciodata, nimeni, cu nici un prilej, nu a sugerat - in afara ministrului de Externe roman - ca ar fi posibil, intr-un orizont de timp oarecare, sa se renunte la prevederile spatiului comun de libertati si justitie privind tratamentul rezervat infractorilor si inlocuirea acestora cu o noua directiva care sa permita unui stat memebru UE deportarea fortata a infractorilor catre terte state, in locul prevederii existente acum conform careia infractorii sunt judecati, condamnati si trimisi sa-si execute pedeapsa in statele de origine. Sa intelegem ca Romania se pregateste sa faca o astfel de propunere si ca, pe canale diplomatice, Comisia Europeana ar fi aprobat lansarea unui asemenea balon de incercare? Sa stie ceva in acest sens si comisarul roman Leonard Orban? Sau totul nu-i decat (alt) banc prost de pe Dambovita, lansat asa, ca omul la suparare?
A mai spus insa ceva domnul Cioroianu: "toate eforturile pe care le fac autoritatile in afara, oricare ar fi ele si oricat ar costa, pot fi subminate de astfel de acte necugetate ale unor oameni care se feresc si de autoritatile romane si de cele ale statelor gazda". Pai, domnule ministru, de ce-i jigniti nemeritat pe Costica Argint si compania? S-au ferit cumva de dumneavoastra sau de primul-ministru? Cum definiti dvs. "actele necugetate"? Crima organizata, prostitutia, traficul de droguri, intra cumva in categoria asta? Nea Costica v-a dat binecuvantarea publica si nu-l veti trimite in desert. Si pe nimeni din categoria asta. Atunci la cine va ganditi?


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.