Ea, vicecampioana mondiala la handbal feminin. El, campion mondial la box profesionist. Doi verisori, Steluta Luca si Lucian Bute, caci despre ei este vorba, s-au cunoscut abia acum... trei ani!


In urma cu trei ani primeste un telefo
Ea, vicecampioana mondiala la handbal feminin. El, campion mondial la box profesionist. Doi verisori, Steluta Luca si Lucian Bute, caci despre ei este vorba, s-au cunoscut abia acum... trei ani!


In urma cu trei ani primeste un telefon de la mama ei. Din vorba in vorba, Steluta Luca este informata de mama ca Lucian Bute urmeaza sa sutina un meci in Copenhaga. Era orasul in care cunoscuta handbalista era legitimata ca sportiva. A urmat o intrebare: "Da cine este Lucian mama?". "Varul tau fetito!", a venit raspunsul tocmai din Pechea natala. A ramas stupefiata. Nu stia de existenta unui verisor care abia facuse pasul spre titlul de campion mondial.


PRIMA INTALNIRE. Tocmai se transferase de la Randers la Copenhaga. Avea timp liber destul de mult si ii placea sa se plimbe prin superbul oras din Danemarca. Ii placea sa bata cu pasul bulevardul aflat de-a lungul raului care traverseaza orasul, sa mearga in parcul de langa Opera, sa admire palatul Reginei... Vestea ca varul ei, despre care nu stia nimic, vine in acel oras o framanta. Era destul de ciudat ca la aproape 30 de ani sa-ti cunosti o ruda. "Pechea este destul de mare si avem multe rude acolo. Despre Lucica nu stiam. Este mult mai mic decat mine si, firesc, am avut alte drumuri. Noi suntem rude dupa bunici. Bunicul meu este frate cu bunica lui", ne explica Steluta. Apoi face o pauza. "Nu prea am ce sa va spun. Ne cunoastem asa de putin..." Totusi, prima lor intalnire nu a fost deloc ciudata. Capitanul nationalei de handbal a Romaniei isi aminteste: "L-am asteptat la hotel. A picat si bine, in sensul ca era intr-un week-end si eram mai libera. Andrei, sotul meu, inca nu statea cu mine acolo. Mi-am zis ca e chiar bine. Am cu cine mai schimba o vorba in romaneasca. Vezi tu, la Randers se facea mult mai mult. Se punea accent pe performanta. La Copenhaga aveam doar un antrenament pe zi si mult timp liber pe care nu prea aveam cu ce sa-l umplu. Am luat-o pe colega de la club, Sara Holmgres, si pe buldogul meu, Peper, cu mine. Am fost la restaurant, la niste amici italieni. Apoi l-am dus la discoteca, prima mea intrare intr-o discoteca de acolo. Apoi l-am plimbat pe faleza de la canal, pe la castelul Reginei. Ce mai, i-am aratat tot orasul. E un tip de treaba, cu o minte inca copilaroasa si foarte timd. Mai timid decat ma asteptam eu sa fie un boxer".


TRADITIE. Steluta Luca a parasit Galatiul cu foarte mult timp in urma. A preferat performanta in locul traiului dulce de acasa. In urma cu zece ani, pe vremea cand Lucian facea cunostiinta cu loturile nationale de juniori, Steluta se duela cu Viborg si Hypobank Viena in grupele Ligii Campionilor. Termina de povestit episodul "Copenhaga", se afunda in fotoliul locuintei din Rm. Valcea si asteapta. O idee. O intrebam de copilarie, despre Lucian, varul necunoscut. "Offf, chiar nu stiu cum era el cand se juca cu lopetica in nisip. Stiu ca am inceput handbalul alaturi de sora lui Lucian, Doina. Eu eram in clasa a VII-a. Ea era mai mare decat mine. O jucatoare de 1,85 metri, un inter dreapta foarte bun. Pacat ca nu s-a tinut de sport. Eu mergeam si jucam alaturi de ele in campionatul liceului. Stii, paradoxal este faptul ca ambii am inceput sportul cu acelasi antrenor, cu Felix Paun. El, desi a fost boxer de performanta, din pozitia de profesor de sport m-a invatat handbal si pe el l-a invatat box. Ce mai, suntem o familie cu traditie in sport. Si fain este ca, atat eu, cat si el venim din familii de cate patru copii. Si ambii suntem cei mai mici dintre frati." De altfel, Steluta se mandreste cu faptul ca din doua comune invecinate, Pechea si Piscu, au plecat valori mondiale precum Nicu Vlad, Viorica Susanu, Lucian Bute si Steluta Luca.


RELATII. S-au imprietenit rapid si discuta destul de frecvent la telefon. "El vorbeste mai mult cu Andrei. Sunt barbati, mai fac o gluma, mai spun un banc. Au ce discuta", spune Steluta. Cu toate acestea, legatura intre ei s-a aprofundat destul de mult in acesti ani. "El ne-a si vizitat aici, in Valcea. Acum doi ani, daca nu ma insel, a fost cu Adi de la Valcea sa-si cumprere o masina din oras de la noi. Si a trecut si pe aici. S-a intristat cand a fost pe la noi. M-a intrebat unde imi este buldogul. I-am explicat ca a murit din cauza faptului ca cei care se ocupa de parcul de aici au dat cu otrava pe iarba, dar nu pus panouri de avertizare. Apoi, de Paste, am fost la Pechea, in Galati. L-am invitat pe la noi. In final ne-am dus noi dupa el la padure. Era acolo cu nepotica lui, pe care o iubeste enorm, si cu multi prieteni. Cumparase doi berbecuti. El e un bucatar beton. Ne-a pregatit berbecutii la ceaun, dar si la gratar in padure." Din pacate, cei doi verisori nu se vor intalni in aceste zile, cand proaspatul campion mondial se afla in tara. "Eu am meciuri in Liga Campionilor, urmeaza Trofeul Carpati si Campionatul Mondial. Ne vom conversa la telefon si, poate va veni el pe la noi, pe la Rm. Valcea. Va fi bine."


SMS-URI. Intre Lucian Bute si Steluta Luca a devenit o adevarata traditie sa se incurajeze prin intermediul SMS-urilor inaintea unui meci important. "Ultima data am vorbit dupa meciul cu Viborg. Din superstitie, nu m-a incurajat inainte. Ai vazut ca nici el nu a vrut sa atinga centura de campion inainte de meci." Ajungem si la meciul care l-a facut celebru pe Bute. Steluta spune ca nu l-a urmarit. Era plecata din tara, "la Cupa Mondiala de handbal. Acolo nu aveam unde sa vad partida, pentru ca nu a fost preluata de posturile locale. Dimineata am gasit un SMS de la Andrei: Lucica a castigat. KO. Super! Asta mi-a scris sotul". Oricum, vicecampioana mondiala de handbal l-a incurajat inaintea meciului cu columbianul Berrio. Tot prin intermediul mesajelor. "Bafta multa, Lucica! Sa il faci KO in repriza a 5-a. Ma, esti bun, ce mai! Esti stangaci tot ca mine. Sa il toci bine si sa ne bucuri pe toti!"


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.