Lucian si-a pacalit parintii, spunandu-le ca se duce la fotbal, insa el ajungea in sala de box.

La inceput, parintii lui Lucian, Maricica si Stefan, nici nu voiau sa auda de box. Obisnuiti, probabil, si cu adorabila gingasie pe care o presupune cresterea a patru fete, parintii lui Lucian nu ca s-ar fi asteptat ca acesta sa stea acasa sa coasa goblenuri cu "Rapirea din Serai", dar nici chiar la box sa nu traga: "Nu am fost de acord sa-l lasam pe Lucian sa faca box. Boxul e un sport mult prea dur. In plus, aveam patru fete, si el era singurul nostru baiat".


TENACITATE. Baiatul a insistat totusi si, intr-un tarziu, insistentele baiatului au intrecut puterea de rabdare a parintilor. Incepuse chiar sa minta: "Zicea ca se duce la fotbal, noi il urmaream si vedeam ca se duce la box. Azi asa, maine asa, pana intr-o zi cand a venit la mine si mi-a spus apasat «mama, sa stii ca eu vreau sa merg la box». Avea lacrimi in ochi. Si s-a dus si la taica-su. Si la inceput am zis ca hai sa-l lasam, daca el vrea sa aleaga cariera asta, sa faca box in viata, am zis ca hai sa-l lasam; ca oricum ne zicea ca se duce la fotbal, si el de fapt se duce la box, am zis ca hai sa-l lasam si pe urma mai vedem ce-o mai fi".


FELIX. Asa a inceput sa-l frecventeze pe "doma€™ profesor Felix". "Doma€™ profesor" era deci primul antrenor al lui Lucian, un adolescent acum in varsta de 14 ani si dovedind, deja, ca are incapatanarea specifica unui invingator genetic. Desi un copil linistit, care invata bine, prietenos si sociabil, pe parinti i-a uimit inclinatia lui Lucian spre box, un sport a carui duritate parea incongruenta cu modul de a fi al copilului. "Mergea zi de zi la antrenamente, era foarte punctual si muncea foarte mult. Doma€™ profesor Felix era de la noi din comuna. La 15 ani a plecat la Galati, unde l-a avut antrenor pe domnul Tabara. Noi eram mereu cu ochii pe el, sa vedem cum impaca scoala cu antrenamentele. Mergeam si noi la doma€™ profesor, care ne linistea, ne spunea ca Lucian e foarte bun, e un baiat care promite si ca sa nu ne facem probleme. Lucian a fost tot timpul un baiat cuminte si ascultator. Mai ales cand venea vorba despre box. Cu timpul mi-am dat seama cat de important este pentru el sa faca box".


PRIMA VICTORIE. La 15 ani, Lucian castiga prima lui medalie de aur. Era un concurs local. Doamna Bute nu-si poate defini nici acum sentimentele pe care le-a avut atunci. Era probabil un soi de mandrie cu incerte ramificatii in alte zone ale sufletului ei. De altfel, ii era practic imposibil sa se uite la vreun meci de-al copilului ei.

Intrebata cum se simtea, ca mama, sa stie ca baiatul ei incaseaza pumni cu galeata, doamna Bute spune ca nu s-a uitat niciodata la meciurile fiului sau. "N-am putut. N-am putut sa ma uit la Lucian sa-l vad cum i se umfla ochii de la lovituri."


NOAPTEA CEA MAI LUNGÃ…. Nici macar atunci, in noaptea meciului cu columbianul Alejandro Berrio, meci in urma caruia Lucian si-a adjudecat titlul de campion mondial, n-a fost de natura
s-o faca pe mama sa se uite la meci. "In noaptea aceea n-am putut sa ma uit. Se adunase multa lume la noi si era harmalaie si toti tineau cu Lucian. Eu eram atat de nervoasa, ca nu-mi gaseam locul. Am fost tare bucuroasa ca s-a terminat meciul. Ma gandeam mai ales ca Lucian al meu nu mai incaseaza lovituri".