Preturile mondiale la agroalimentare debusoleaza UE

Sub inraurirea combinata a unui complex de factori - dintre care seceta prelungita de mai multi ani, dar puternic accentuata in 2007 ­, preturile la cereale in UE au luat-o razna, cu  impact sever asupra preturilor alimentare si inflatiei in general. Prevazuta suspendare pe o perioada mai mare sau mai mica a taxelor vamale asupra importurilor cerealiere in UE nu va putea rezolva de fapt nimic. Pur si simplu pentru ca explozia preturilor la cereale nu are loc doar in UE, ci pe toate pietele internationale, la scara mondiala. Si nu mai sunt mari diferente intre preturile intracomunitare si preturile mondiale. Or, tocmai acesta este lucrul fundamental nou, completamente diferit de situatia de pe aproape tot parcursul jumatatii de veac de existenta a UE.  Seceta prelungita si mult accentuata in acest an este doar unul dintre factorii care au actionat nu numai in tarile UE ci si in alte tari producatoare de cereale. Completamente nou este insa impactul cresterii serioase a cererii mondiale de cereale, legata de prezenta crescanda pe piata importurilor internationale a unor tari emergente mari, in frunte cu China si India care, gratie succeselor lor economice din ultimii ani, isi permit acum, spre deosebire de trecut, sa faca masive achizitii de cereale pentru populatiile lor. Acest fapt a modificat in buna masura caracteristica pietei mondiale de produse agroalimentare din a doua jumatate a secolului XX: cine avea bani n-avea nevoie, cine avea nevoie n-avea bani! Transformarea unei parti din nevoile mondiale in cerere solvabila a aruncat pur si simplu preturile in sus, mai ales prin combinatie cu scaderea productiei din cauza secetei.


UE nu stie ce sa faca. Aproape in intregime, filozofia si constructia politicii agricole comune s-au bazat de fapt pe existenta unui pret comunitar mai mare decat cel mondial. In esenta, in ideea ca UE sa-si acopere din productie prorpie consumul agroalimentar de zona temeprata si sa asigure pentru proprii fermieri conditii de trai la nivelul celorlalte sectoare, s-a pus la punct o constructie, care sa sustina pretul pe piata la o cota relativ inalta, capabila sa remunereze productia si standardul de viata al fermierilor. De fapt, alte sectoare puternic profitabile, indeosebi industria, si alte categorii de lucratori, considerati suficient de instariti, subventionau agricultura si oameni ocupati in agricultura. Mai mult, daca cineva importa produse agroalimentare din afara UE, de unde o putea face la preturile mondiale mai mici, trebuia sa plateasca diferente la pusculita comunitara. Dimpotriva, daca cineva reusea sa exporte produse agroalimentare in afara UE, unde nu o putea face decat tot la preturile mondiale mai mici, primea compensatii financiare din aceeasi pusculita. Pe baza acestui sistem, taxat drept protectionist, UE a devenit insa in timp, din importator, exportator net de produse agroalimentare, asigurandu-si autosuficienta in ce priveste consumul de produse agroalimentare vegetale si animale din zona temperata.


Ascensiunea puternica a preturilor mondiale - care tinde aproape sa lichideze diferentele fata de preturile comunitare - schimba totul. Daca problema cu care se confrunta UE ar fi tratata exclusiv economic - abandonandu-se criteriile politice care au coplesit-o in jumatatea de veac de existenta ­, una din cele mai importante piese ale constructiei comunitare (politica agricola comuna), pentru care s-au cheltuit oricum cele mai mari eforturi materiale si de imaginatie, precum si enorme alocatii sociale, ar trebui pur si simplu aruncata la cos. Reformarea politicii agricole comune potrivit conditiilor noii situatii ar reclama asemenea schimbari, incat n-ar mai ramane aproape nimic din ea! Si rasturnarea de situatie n-a venit cumva, Doamne pazeste!, de la extinderea Uniunii in tarile est-euroepne, inclusiv in Romania, desi este bine cunoscut ca Romania unde intra nu numai ca o face la spartul targului, dar si usuca totul repede, repede!

---

Despre autor: