Iresponsabilul ministru roman de Externe e in stare sa ne bage in razboi si dupa aceea sa spuna ca a glumit.

Adrian Cioroianu a trecut de la celebrul „Yes, of course!", cu care a facut figura de yesman la Washington, la o palavrageala periculoasa diplomatic, asistat parinteste de premier, care ii scuza senin gafele. Ministrul pare sa nu-si dea seama de importanta functiei pe care o ocupa. Sau daca totusi pricepe atita lucru, nu e in stare sa se ridice la inaltimea acestei demnitati publice. In incercarea de a parea popular, isi permite replici de circiuma, cum a fost acea nefericita urare „Sa traiasca dom’ Argint!", la o intilnire cit se poate de serioasa, la Roma, cu imigrantii romani din Italia. Cioroianu n-a cerut informatii despre cel cu care s-a pupat si s-a batut pe burta in fata camerelor tv, un infractor cautat cu mandat european de arestare. Chiar daca s-ar fi dus incognito la o nunta in Ferentari, ministrul ar fi trebuit sa fie mai rezervat cu urarile si pupaturile, de teama publicatiilor de scandal. Sa zicem totusi ca seful diplomatiei noastre s-a lasat luat de un avint de moment. Dar intrebat zilele trecute in a cui sarcina se afla rezolvarea problemei imigrantilor romani expulzabili din Italia, excelenta sa a declarat ca asta e treaba ambasadorului, ca si cum rostul sau ar fi sa plimbe paharul de sampanie la party-urile diplomatice. Totusi, ca sa nu se spuna ca nu l-ar preocupa delincventa romilor nostri in strainatate, Adrian Cioroianu a prezentat o solutie radicala. Sa cumpere Romania o bucata din desertul egiptean si sa-i trimita acolo pe concetatenii nostri care „dauneaza imaginii tarii". Cu aerul sau grav, ministrul a mai zis ca locul infractorilor nu e in inchisori, ci in batalioane disciplinare. Asemenea cugetari, pe care pina si nazistii s-au ferit sa le rosteasca, au iesit din gura unui istoric. Daca nu din omenie elementara, macar fiindca a invatat la scoala ca deportarile pe criterii etnice si organizarea de batalioane de munca fac parte din solutia finala organizata de regimul nazist, condamnata in Procesul de la Nürnberg, ministrul roman de Externe ar fi trebuit sa nu faca aceste sinistre propuneri. Cind poti gindi asemenea lucruri in calitate de ministru, n-ajunge sa ceri scuze dupa aceea. O data cu scuzele iti prezinti si demisia, fiindca nu mai ai ce cauta intr-o asemenea functie. Iar daca pe Adrian Cioroianu nu-l impinge onoarea sa demisioneze, protectorul sau, premierul, e dator sa-l impinga de la spate, nu sa astepte somatii din strainatate.