Actiunea din „Nasul II“ se desfasoara pe doua planuri. Pe de o parte, odiseea mafiota a lui Michael Corleone continua. Initial un om cu bune intentii si ceva medalii de razboi agatate la rever, bravul flacau al raposatului Don Vito este acum ditamai seful mafiot. Pe de alta parte, Coppola ne spune si inceputul povestii clanului Corleone. Reusind cumva, foarte interesant si inteligent, sa includa un prequel intr-un sequel, regizorul ne prezinta venirea lui Don Vito in America si ascensiunea sa in lumea crimei organizate.

Ispravile de arme ale lui Michael si ale caporalilor sai sunt la fel de pasionante ca si in „Nasul I“. In „Nasul II“ insa, coruptia, josnicia, atractia violentei si acest bizar cod al infractorilor a carui apologie a facut-o seria „Nasul“ sunt mult mai inteligent exploatate. Se poate ca aceasta senzatie sa fie creata si de juxtapunerea celor doua povesti, cea a acum atotputernicului fiu Michael si cea a inceputurilor descurcaretului sau tata Vito. Ei bine, Vito, pe care noi l-am vazut sub figura imperialului Marlon Brando, a fost in tinerete doar un parlit de sicilian izgonit din satul de bastina de niste mafioti de tara, care ii lichidasera toata familia. Ajuns in America, el va deveni intemeietorul si suveranul absolut al unui imperiu al crimei. Michael, pe de alta parte, duce glorios mai departe traditia initiata de tatal sau: corupe politicieni, ordona asasinate (intre altele, chiar si al fratelui sau Fredo) si patroneaza afaceri dubioase, fiind chemat la audieri chiar in fata Senatului. Exista insa o majora diferenta intre Michael cel din „Nasul I“ si acest Michael, mafiot rutinat, nemilos in afaceri, ca si in viata de familie. Michael a fost la inceput un tanar idealist care s-a inrolat in marina americana, dand pe afara de patriotism si curaj. S-a intors din razboi decorat si a incercat, atat cat a fost omeneste posibil, sa se tina departe de afacerile taticului sau.