Lordul Anthony Giddens, cel mai influent sociolog britanic, afirma intr-un interviu acordat NewsIn ca spera ca social-democratii romani sa se reformeze. Giddens crede ca in partidele de stanga este normal sa existe un conflict intre generatii provoc
Lordul Anthony Giddens, cel mai influent sociolog britanic, afirma intr-un interviu acordat NewsIn ca spera ca social-democratii romani sa se reformeze. Giddens crede ca in partidele de stanga este normal sa existe un conflict intre generatii provocat de dezbaterile despre reforma. Lord Giddens a mai vorbit despre consecintele pe care le-ar putea avea schimbarea sistemului electoral in Romania si despre politicile publice necesare modernizarii Romaniei.

NewsIn: Dle Giddens, ca sociolog ce a scris in ultimii ani despre globalizare, care sunt din punctul dvs. de vedere provocarile speciale carora trebuie sa le faca fata un politician, si indeosebi un politician de stanga in aceasta lume „noua”?

Anthony Giddens: In ultimii 10-20 de ani am fost martorii unor schimbari importante. Traim timpuri noi, unde impactul cel mai mare nu il mai are piata ca pana acum, ci mijloacele de comunicare. Traim intr-o societate globala si toti ne straduim sa ne adaptam. Cea mai mare provocare, nu numai pentru un politician, ci pentru oricine, e sa te ad aptezi unei societati noi, nu doar unor evenimente care produc schimbari in lumea larga, ci si in viata noastra individuala. Ca sa va dau un exemplu, una din aceste probleme este identitatea individuala sau cea colectiva. Acestea ne fac sa ne punem intrebari ca de exemplu “ce sa fiu?”, “cum sa fiu?”. Acest tip de intrebari sunt prin ele insele, prin faptul ca ti le pui, expresia debarasarii de viata din trecut. Femeile, de exemplu, trec printr-un asemenea proces de cautare a identitatii ce nu exista in trecut. Devine din ce in ce mai greu pentru ca tu insuti trebuie sa-ti gasesti un rol in societate, el nu mai iti este dat dinainte. Astfel, politicienii trebuie sa activeze intr-un context in care utopia s-a pierdut, dupa ce a existat in istoria Europei de vest sute de ani. Politicienii de stanga in special trebuie sa gaseasca un mod prin care sa-si sustina valorile traditionale: egalitate, solidaritate, protectia celor vulnerabili, guvernare activa, dar fara a se intoarce la doctrina socialista, o doctrina moarta dupa parerea mea. In acest fel apare o noua agenda, de exemplu cum impaci politicile concurentiale cu institutiile traditionale ale statului bunastarii sociale (welfare state, n.r). Pentru ca statul bunastarii sociale a ajuns doar sa repare niste lucruri cand se intampla ceva rau: te imbolnavesti si mergi la spital sau daca ramai somer, statul iti da o alocatie. Dar acum trebuie sa investesti in capitalul uman mai mult decat atat. Sunt probleme noi carora un politician trebuie sa le faca fata. In vest, pana de curand teoria keynesiana era cea care a stabilit directiile economice, dar acum acest lucru nu mai e posibil. Diferentele culturale, modul in care ar trebui sa arate o natiune, integrarea minoritatilor, acestea sunt problemele carora politicienii vor trebui sa le faca fata. Ne aflam in prezenta unei cu totul alte lumi, iar mesajul meu catre partidele de stanga este: “Inovati, inovati, inovati! Reformati-va, reformati-va, reformati-va!”. Daca ramaneti legati de modul traditional in care faceti lucrurile, atunci nu veti avea nici justitie sociala, nici performanta economica, indiferent de ce stat vorbim. Chiar si tarile sarace au aceleasi probleme ca cele bogate, de aceea sfatul meu este: investiti in educatie, investiti in copii, fara asta nu veti ajunge nicaieri.

NewsIn: Ce trebuie facut ca Romania sa se afle pe acel drum al modernizarii? Ce politici publice trebuie sa implementeze decidentii?

Anthony Giddens: Nu as face un comentariu detaliat pentru ca nu sunt expert in problemele tarii dvs. Ce pot sa spun e ca impactul integrarii europene asupra Romaniei va fi crucial si trebuie sa faceti in asa fel incat oamenii sa nu fie dezamagiti. Deziluziile pot aparea pentru ca oamenii au facut atat de multe lucruri pentru a ajunge acolo si ar fi destul de greu sa vada ca nimic din ce au sperat nu e vizibil in economie, sau societate. Influenta UE trebuie sa fie foarte mare asupra Romaniei. Ca om de stanga, de centru-stanga, cred ca partidele trebuie sa se confrunte cu realitatile pe care le-am descris.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.