Pentru Ion Caramitru, teatrul este depozitul cu aur, de unde oricine poate pleca acasa cu o mica avere culturala. Prozatorul Matei Florian ii gaseste tezaurului niste cusururi: prea multe gravitati inutile si lamentatii sfisietoare.

PRO • Ion Caramitru, director TNB

Depozit in aur

Acum, teatrele sint arhipline, de multe ori sintem nevoiti sa tinem oamenii la usa, asa ca putem spune ca nu ducem lipsa de spectatori, mai curind ducem lipsa de locuri in sala. La festival a fost batalie pe bilete. Vin la noi cei care sint nemultumiti de televiziune, de acea aiureala semidocta si stupida, fiindca romanii au cultura generala si stiu sa faca diferenta. Vin la teatru pentru literatura de buna calitate, interpretari si montari de exceptie, iar fiecare are mici placeri suplimentare, cum ar fi aceea de a-si vedea actorul favorit pe scena, nu va mai spun ca teatrul este un mod de a fi. Lumea vine la fiecare spectacol cu aceeasi bucurie, este o intoarcere splendida spre o arta veche de sute de ani. Dupa ’89, oamenii s-au indepartat de teatru, tot ce se intimpla in Romania era mai spectaculos decit teatrul insusi, iar oamenii aveau televiziunea cu acea bascalie culturala importata din cele mai proaste productii din Occident. Apoi lumea s-a saturat si a inceput treptat sa vrea altceva, texte, a caror valoare a ramas aceeasi in timp, precum a aurului, sau teatru contemporan, valoros la rindul sau. Teatrul e un depozit in aur al culturii romane.

CONTRA • Matei Florian, scriitor

Pretentii bombastice

Marturisesc ca prefer manifestarile plebee la care publicul poate racni in voie: „Rusine, rusine, rusine sa va fie!" sau „Cine sare este ciine!". In plus, la genul asta de spectacole, obiectul artistic poate fi jucat din toate partile, poate fi dat in bara, la vinclu, in tribune, pus la colt, centrat si facut sa se rostogoleasca, lovit cu furie in plin centru de greutate in cautarea acelei armonii filozofice care se traduce de obicei prin substantivul „gol". (In aceeasi ordine de idei, va atrag atentia ca un lucru asemanator a fost rostit si de copilul venit sa admire hainele cele noi ale imparatului.)

Nu vad, asadar, de ce toate aceste stari simple si oneste, ferite de gravitati inutile, de pretentii bombastice sau de lamentatii sfisietoare, ar fi mai prejos decit salile intunecoase care reverbereaza de cuvintul „ARTA". Nu va ascund ca la cuvintul asta cel mai tare ma deranjeaza majusculele, declamarile patetice si insusirea sa de superlativ absolut. Prin urmare, ma declar un fan nesmintit al firescului si astept cu incredere ziua in care teatrele romanesti vor gasi o solutie pentru ca vrajba milenara dintre gol si arta sa ia un binemeritat sfirsit.

Dragoste mare pentru scena La Festivalul National de Teatru, care are loc in perioada 2-15 noiembrie, s-au vindut deja cele mai multe dintre biletele pentru reprezentatiile ramase. Biletele pentru piesa „Block Bach", in regia lui Alexandru Dabija, care va fi jucata pe 12 noiembrie la Odeon, s-au epuizat in 24 de ore. „Povestiri despre nebunia (noastra) cea de toate zilele", in regia lui Radu Afrim, care va fi jucata pe 13 noiembrie, a facut furori inca dinainte de deschiderea oficiala a festivalului, biletele fiind vindute de pe atunci. Printre cele mai rivnite spectacole de la Teatrul National Bucuresti a fost „Inimi cicatrizate" (11, 12 noiembrie), in regia lui Radu Afrim. Programul Festivalului National de Teatru, pe www.cotidianul.ro/select