La mai bine de doi ani de la rapirea din Irak, Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian vorbesc despre viata de dupa eliberare, legamintul din captivitate si adevarul pe care-l vor afla peste 48 de ani.

La sfirsitul lunii mai 2005, cei trei ziaristi au fostintimpinati pe Otopeni de presedintele Traian Basescu „Am fost parte in aceasta poveste si a fost o experienta atit de urita incit nu cred ca o sa pot foarte curind sa o privesc cu detasare", spune Sorin Miscoci, acum cameraman la TVR. Ovidiu Ohanesian e de alta parere: „Am fost complet detasat de poveste inca de la inceput. Cum vad acum lucrurile? Sint foarte complicate...". In acest interval, Sorin s-a casatorit, avindu-i printre nuntasi pe Traian Basescu si pe jurnalista franceza Florence Aubenas - rapita, la rindu-i, de aceleasi brigazi Mu’adh Bin Jebel. „Ea a vrut foarte mult sa vina. In Irak, una dintre problemele noastre era sa supravietuim ca sa jucam la nunta lui Sorin. S-a facut un legamint acolo: sa fim la nunta!", spune Marie-Jeanne Ion. Cea care in martie 2005 lucra la Prima TV a pus pe picioare, acum un an, o firma de PR, impreuna cu prietena ei, Nadina Nedelea Rus. Amindoua lucreaza si cu Marius Tuca, la show-ul de la Antena 1. Marie-Jeanne s-a casatorit anul trecut, in buletin o cheama acum Pivaru si, de aproape un an, are un baietel, Alexandru Matei.

Ovidiu Ohanesian a lucrat la „Romania libera", „Gardianul" si „Curentul" si s-a concentrat pe o ancheta proprie a rapirii: „Am dezvaluit minciunile oficialilor romani, abuzurile serviciilor secrete, in special SIE, mizeria din MAE, am fost aproape arestat, hartuit, amenintat, sefii, colegii si prietenii mei asemenea. Am ajuns pe site-ul SIE, dusman al poporului, singurul jurnalist trecut cu numele acolo in comunicatul din 13 aprilie 2007. Nu este bine sa te pui cu Securitatea, mai ales cind este la putere!". El pune pe hirtie ceea ce s-a intimplat in Irak: „Am ajuns pe la capitolul 12, volumul 1. Sper sa inteleaga cineva ceva". Cameramanul Miscoci - despre care presedintele spunea ca ii este cel mai drag dintre cei trei - e singurul care s-a intersectat, ulterior evenimentelor, cu Traian Basescu. „M-am mai vazut cu seful statului la filmari si am mai schimbat citeva vorbe. Cu Florence ne-am mai trimis e-mailuri. Am mai vorbit si la telefon, dar nu s-a mai nimerit sa ne intilnim." Doar Marie-Jeanne a intilnit-o la Paris, la o conferinta organizata de Reporters Sans Frontières: „E in continuare jurnalist de razboi, nu s-a schimbat deloc".

Sorin Miscoci nu s-a simtit supravegheat dupa eliberare. „Daca chiar ar fi asa, asta nu ar face decit sa ma simt in mai mare siguranta." Punctul sau de vedere e imbratisat si de Marie-Jeanne. „Din moment ce oamenii aia (n.n. - Munaf si Hayssam) sint in libertate, normal ca exista o senzatie de nesiguranta. Nimeni nu mai stie nimic de ei. In conditiile astea, mie mi-ar conveni sa fiu urmarita, m-as simti in siguranta." Opinia lui Ohanesian e si de data asta opusa celor doi: „Am fost nu numai urmarit. Haituit, interceptat, monitorizat, cenzurat. De altfel, in 2005, presedintele Traian Basescu a fost prima oficialitate care a recunoscut public, in fata jurnalistilor, ca sint ascultat de serviciile secrete. Atunci a declarat ca eu am aplecat urechea la securistul «Dumitrescu»...".

Cele 55 de zile de captivitate nu le-a ridicat asa-zisa „cota de piata". „Ne-a facut un mare deserviciu de imagine toata scenariada care a urmat. Foarte multa lume se intreba «asta e de la serviciile secrete sau nu e?». Acum lumea s-a linistit." Ohanesian zice ca i s-au inchis toate usile. „Daca taceam (ca altii) si-i ridicam in slavi pe conducatorii intelepti de la Cotroceni, cistigam. Acum, viata mea a devenit o lupta." Se arata surprins ca oamenii il opresc pe strada sa il felicite pentru pozitia adoptata dupa eliberare. „E semn ca n-am gresit."

„Sincer, habar nu am ce s-a petrecut acolo! Nici unul dintre noi nu a priceput ce s-a intimplat si de ce exista atitea scenarii fabricate in Romania. Lucrurile au trecut, eu am preferat sa nu comentez absolut nimic, pentru ca nu cred ca va veni cineva sa-mi spuna mie intregul adevar. Peste 48 de ani sint absolut convinsa ca voi afla ceva surprinzator", marturiseste Marie-Jeanne. Ohanesian sustine ca a spus deja mare parte din adevarul rapirii lor. „In spatele rapirii se ascund lucruri inimaginabile, care din cind in cind ies la suprafata datorita neprofesionalismului si coruptiei de la virful statului si al serviciilor secrete. Priviti evenimentele de la Chisinau si Roma. Unde a fost SIE?"

In urma evenimentului din martie 2005, Marie-Jeanne si-a pierdut din increderea in oameni, iar Ohanesian a ramas „cu incapatinarea si dorinta de a merge mai departe. Bineinteles, n-am sa trec cu vederea tot ce se ascunde in spatele minciunii oficiale. De la trafic de armament la colaborare cu teroristii si furtul institutionalizat". „Imi place sa cred ca nu am ramas cu sechele. Peste 48 de ani sper sa fiu un pensionar linistit, alaturi de sotie, copii si nepoti. Iar daca se va intimpla asta, cu siguranta nu o sa ma mai intereseze ca se deschide dosarul", adauga Miscoci. „Poate ca atunci n-o sa mai intereseze pe nimeni, decit poate pe noi trei sau poate nici pe noi. Cind le pui pe toate in balanta, conteaza ca traiesti! Pentru ca, la un moment dat, credeam ca e «gata»!"

Marie-Jeanne nu exclude posibilitatea sa se mai duca in Irak: „Tara asta e un loc foarte ciudat. Acolo nu societatea l-a modificat pe lider, ci liderul a modificat societatea. Toti sint avizi dupa televiziune. Spun ca ii urasc pe americani, dar consuma Mirinda si Coca-Cola". Odata eliberata, a dorit sa ajunga intr-o benzinarie de unde sa-si cumpere o punga de ananas confiat si sa bea o cana mare cu cafea cu lapte. Si sa vorbeasca. Mult. A facut-o la sediul Ambasadei Romaniei din Bagdad.

Despre episodul in care au fost predati ofiterilor SRI, Marie-Jeanne povesteste acum: „Cred ca a fost un drum de vreo 45 de minute, dar in capetele noastre a durat trei ore. Mi-au pus banda pe ochi, deasupra o esarfa si apoi valul negru. Erau 50 de grade, iar eu nu mai puteam sa respir. Mai stateam si in fata, linga sofer, acolo eram pusa. Ne-a fost frica pe drumul ala. Ne-au dat jos din masina, in strada, si ne-au recuperat ai nostri. Ne-au bagat in masina si am plecat la ambasada. Bineinteles ca stim cum arata cei care ne-au recuperat. Arata foarte bine! Si mai e un om extraordinar acolo, la Bagdad. Un om cu parul alb. E omul caruia i-am spus taticul nostru de la Bagdad, un om care a fost implicat in operatiunea noastra de eliberare. Stiu cum il cheama, dar nu are nici un sens sa spun. E omul caruia pe jumatate ii datoram viata noastra. Cind am ajuns la ambasada, noi vorbeam, rideam, iar el plingea".