Cat adevar dureros era in cele ce le scria Caragiale marti, 3/16 aprilie 1907, cu 100 de ani inainte ca Romania, astazi tara membra a Uniunii Europene, sa fie aruncata intr-un  rusinos scandal!     Intr-un scandal clocit si pus in scena intr-o tara membra, deopotriva, a Uniunii Europene! Un scandal cu epicentrul in Italia, dar ale carui ecouri s-au raspandit, concentric, printr-o strategie cinic dirijata pe arii mai intinse. Un scandal iscat de un individ care, printr-o imprejurare, este originar de pe aceste meleaguri. Un scandal care, date fiind complicatele jocuri de interese din spatele sau, a facut ca tara noastra sa devina un fel de "ciuca a batailor" in reglarile de conturi politice din Italia. Un scandal in care xenofobia, rasismul, intoleranta de certa inspiratie fascista s-au etalat fara nici o opreliste morala sau juridica, sub semnul unei devastatoare "tiranii a vorbei". Tiranie a vorbei pe care o vestejea Caragiale inca in 1896: "O urata ironie a sortii: proclamarea redesteptarii si emanciparii noastre politice a fost semnalul inaugurarii celei mai teribile si injositoare tiranii - tirania vorbei".     Dureros. Nu poate fi insa contestat un alt lucru: scandalul din Italia a scos la lumina aici, in Romania, adevaruri dureroase despre care cei in drept sa o faca nu au stiut sau, mai degraba, nu au vrut sa vorbeasca. Deschis, la timpul cuvenit. Ma refer la fenomenul migratiei ilegale a unor anumite segmente ale populatiei Romaniei si, din aproape in aproape, la cvasiesecul trambitatelor campanii de insertie sociala a etnicilor romi. Aceste lucruri erau cunoscute, numai ca anumiti specialisti ai strategiei si tacticii "batista pe tambal" le-au ocultat. Servindu-ne, in schimb, o frazeologie sforaitoare despre "implementari de programe", "modele strategice" si despre "compatibilizarea cu standardele europene sau cu normele de political corectness". Care a fost eficienta acestor sofisticate constructii retorice vedem si singuri. Iar faptul ca, intr-un moment cu grave implicatii si consecinte pentru prestigiul si credibilitatea Romaniei europene, ne-am aflat cam «singuri printre dusmani» spune ceva.     Adevaruri. Volens-nolens, venim tot la vorba lui Caragiale: "Am ajuns in sfarsit sa dispunem lumea intreaga a face astazi haz de nenorocirile noastre. (...) Si cate adevaruri ar trebui spuse la noi! Si cate pareri adevarate stau inchise de frica in atatea oale de os! Si, ce e mai trist, nu ne bantuie numai frica de a ne spune parerea, ci si frica de (a)asculta, exprimata cu indrazneala de catre altcineva, parerea noastra proprie(a€¦)". Nu fortez analogii cu orice pret, observ insa cat de bine se potrivesc vorbele lui Caragiale unor pretins-academice dezbateri purtate in  saloane dichisite ale unor autoedictate "elite ale societatii civile" pe teme care au tot atata relevanta pentru destinul Romaniei europene, pe cat de legate erau colocviile teologilor despre sexul ingerilor cu soarta cetatii asediate. Nu altceva scria Caragiale prin 1899: "Sunt oameni cari gandesc ca a vorbi cu bun-simt, cu pricepere despre lucruri umile, bunaoara despre cestiuni de viata practica este o injosire a spiritului omenesc, si ca, din contra, pentru spiritul este o onoare a debita prostii despre cestiuni inalte". Lectie. Dincolo de consecintele sale imediate, o asemenea intamplare poate fi o lectie din care sa invatam fie si acum, cand ne aflam in preajma alegerilor europarlamentare. Ramane de o stringenta actualitate, pentru cei care vor avea menirea sa promoveze pozitiile si sa sustina interesele Romaniei in Parlamentul Uniunii Europene, mai ales pentru cei tineri, sfatul lui Caragiale: "Cand ar fi sa dau vreo povata unui tanar roman, iata pe care i-as da-o: «Tinere, sa-ti fie patria scumpa si sfanta ca si mama ta! S-o iubesti si s-o respectezi din adancul sufletului tau! De dragostea si de respectul tau pentru ea sa nu faci vreodata reclama si parada (...)»". Nu vad ce ar mai fi de adaugat.