Rusia a semnat marti un acord prin care va ajuta China sa construiasca o noua unitate de imbogatire a uraniului si alte doua reactoare nucleare la o centrala electrica de pe coasta estica a Chinei, au declarat oficiali din industrie, citati de Reuter
Rusia a semnat marti un acord prin care va ajuta China sa construiasca o noua unitate de imbogatire a uraniului si alte doua reactoare nucleare la o centrala electrica de pe coasta estica a Chinei, au declarat oficiali din industrie, citati de Reuters.
Compania nucleara ruseasca de stat Techsnabexport a anuntat ca, in urma acestui acord, Rusia va ajuta China sa construiasca cea de-a patra unitate de imbogatire a uraniului prin centrifugare, pentru a produce uraniu slab imbogatit, ce va putea fi folosit in centralele civile.
Agentia ruseasca pentru energie nucleara a anuntat ca antreprenorul de constructii, Atomstroiexport, a semnat un acord de construire a doua reactoare in cadrul centralei Tianwan din provincia Jiangsu, unde Rusia a incheiat deja in acest an constructia altor doua reactoare. "Centrala Tianwan a devenit un exemplu de cooperare benefica dintre China si Rusia in domeniul energiei nucleare", a transmis un comunicat Atomstroiexport, citat de NewsIn.
Acordul pentru reactoarele nucleare ale centralei Tianwan este unul preliminar si nu stabileste intervalul de timp si costurile constructiei, insa, teoretic, valoarea lor se ridica la cateva miliarde de dolari.Fiecare reactor nuclear rusesc valoreaza aproximativ 2
miliarde dolari si construirea lui necesita cinci ani, insa China ar putea primi o reducere, din moment ce Rusia a construit deja doua reactoare in aceasta tara.
China urmareste ca energia nucleara sa ajunga la o capacitate de 40.000 gigawati pana in 2020, printr-o investitie de 50 miliarde dolari pentru 30 de reactoare pe teritoriul intregii tari, in scopul de a face fata cererii de electricitate a economiei in plina dezvoltare. Primul reactor, cu o capacitate de 1 gigawatt, a inceput sa opereze in luna mai, iar cel de-al doilea va functiona in luna iulie anul viitor.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.