Romanii, tot mai restantieri la crediteAderarea la UE: salarii romanesti, preturi europene

Conform datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR), restantele romanilor la creditele in lei au urcat cu 129% in primele noua luni ale acestui an fata de perioada similara din 2006, iar la cele in valuta cu 97%. Valoarea restantelor la imprumuturile in lei a ajuns la 703,6 milioane RON in septembrie, in timp ce restantele la imprumuturile in valuta au insumat 285,5 milioane RON.
Pe primul loc in topul restantierilor se situeaza locuitorii din Bucuresti, cu 202,98 milioane de lei restante la creditele in moneda nationala si, respectiv 134,76 milioane de lei restante la imprumuturile in valuta. Valoarea restantelor, desi in crestere, se pastreaza insa redusa ca pondere in creditul neguvernamental, de 0,54% pentru lei si 0,22% pentru valuta.
Asociat cu tendinta de crestere a dobanzilor care va fi generata, in mod aproape sigur de decizia BNR de a majora dobanda de politica monetara si cu tendinta de crestere continua a preturilor de pe piata imobiliara, acest fenomen prezinta similaritati mai mult decat tulburatoare cu criza imobiliar-bancara din SUA, chiar daca cele doua piete sunt fundamental diferite, iar cauzele cresterii dobanzilor in tara noastra si in prima economie a lumii sunt, si ele, fundamental diferite. Daca puternica economie americana a ajuns sa practice dobanzi prea mari pentru puterea de rambursare a creditelor contractate de cetatenii de peste Atlantic din cauza cheltuielilor uriase cu razboaiele din Irak si Afganistan, fragila economie romaneasca (in ciuda unor declaratii triumfaliste ale guvernantilor de la Bucuresti) plateste tribut unui complex de factori care merg de la calamitatile naturale din ultimii trei ani pana la alinierea economica doar in sensul cresterii preturilor, nu si a competitivitatii, cu un spatiu economic din toate punctele de vedere superior noua: aderarea la UE.

Economia Romaniei, mult sub media UE
Determinata de considerente eminamente politice, nu economice, atat in Romania, cat si in tarile vest-europene, decizia de intrare a tarii noastre in organizatia continentala nu a produs si nici nu avea cum sa produca, peste noapte, o crestere rapida a productivitatii muncii de natura sa ne alinieze din acest punct de vedere la media europeana. Preturile, insa, se misca in aceasta directie a nivelarii (a se intelege a cresterii, in cazul unei tari sarace ca Romania) cu o viteza mult mai mare. Aceasta genereaza, in consecinta, o scadere a puterii de cumparare, care nu poate fi compensata, asa cum nutresc sperante desarte mai multi romani, fie ei guvernanti, sindicalisti sau pensionari. O crestere a veniturilor populatiei intr-un ritm mai rapid decat cel al cresterii productivitatii este generatoare, in mod automat de inflatie, iar un guvern care procedeaza la astfel de "masuri salvatoare", este in mod clar, populist. Adica, mai pe intelesul tuturor, este un guvern care creeaza doar pentru scurt timp iluzia prosperitatii, dar pe termen mediu ruineaza orice speranta a unei dezvoltari durabile, singura de natura sa aduca adevarata prosperitate.
Alimentarea in mod iresponsabil a inflatiei este urmata aproape imediat, de cresterea dobanzilor pentru a se evita o catastrofa economica, dar acest lucru "ucide" creditul si, implicit, cresterea economica. Daca adaugam si faptul ca in toti acesti ultimi opt ani, cresterea economica a Romaniei a fost generata de consumul unor bunuri importate din statele UE, bunuri superioare calitativ celor autohtone, platite cu bani trimisi de muncitorii romani aflati tot in vestul continentului, tabloul "echilibrului macroeconomic" cu care s-au tot laudat guvernantii ce s-au succedat la Palatul Victoria in perioada mentionata, are si o parte foarte inchisa la culoare: nimeni in Romania, nici guvennanti, nici "societate civila", nici cetateni de rand nu vorbeste despre distanta ca de la cer la pamant care desparte nivelul tehnologic al tarii noastre de cel al lumii dezvoltate. Mai direct spus, nimeni nu vorbeste despre faptul ca acest decalaj nu se va reduce in luni sau in ani, ci in cel mai bun caz in doua-trei decenii. Iar pana atunci vom avea salarii romanesti cu care va trebui sa cumparam la preturi europene.

---

Despre autor: