Prin intelegerile facute in timpul vizitei lui Calin Popescu Tariceanu la Roma, criza din Italia poate fi considerata sfarsita sau, poate, aproape de sfarsit. Ca in cazul oricarei crize majore, amplificata si de spectacolul mediatic, cea din Peninsula se constituie intr-un bun prilej de a trece in revista reactiile clasei politice, ale institutiilor si ale societatii romanesti indeosebi. Din privirea aruncata asupra faptelor, se pot trage cateva concluzii, chiar daca doar partiale:


1)  In confruntarea dintre Palate, cel din Victoria a marcat substantial. Desigur, solutia rezolvarii a cazut, cum era si de asteptat, pe umerii Guvernului. Asta ar putea explica vizibilitatea deosebita de care a beneficiat Calin Popesc Tariceanu fata de Traian Bassescu. S-a confirmat inca o data adevarul ca avem o Constitutie suie in ce priveste Presedintia. Ales prin cheltuitorul vot direct si universal, presedintele nu poate face practic nimic daca nu domina partidul de guvernamant. Izbucnit pe vremea lui Ion Iliescu sau Emil Constantinescu, scandalul ar fi dat presedintelui si premierului posibilitatea unei actiuni unitare. Masurile Guvernului s-ar fi rasfrant, in impactul lor, si asupra presedintelui. Dat fiind divortul categoric dintre Presedintie si Guvern, Traian Basescu a fost lasat la ipostaza de chibit. Dincolo insa de realitatile constitutionale, trecerea in plan secund a lui Traian Basescu si-a avut cauza si intr-o prestatie lipsita total de inspiratie. Dand curs unei manii dobandite de catva timp incoace, domnul presedinte s-a manifestat ca datator cu gura. Plin de clisee amintind de cele ceausiste (a se vedea insistenta pe amicitia dintre cele doua popoare), Discursul de la 4 noiembrie 2007 nu evidentiaza niciodata initiativa proprie a presedintelui. Traian Basescu s-a multumit sa ne anunte ca a cerut Guvernului si Ministerului Afacerilor Externe sa intervina la Uniunea Europeana. Domnia sa e capul statului. N-ar fi fost de asteptat daca nu o vizita in Italia, atunci macar un contact diplomatic la nivelul Presedintiei? Calin Popescu Tariceanu a urmat o linie politica evidenta in ultimul timp: sa taci si sa faci. Din acest punct de vedere, vizita in Italia poate fi considerata un succes. Strofocarea presei prezidentiale de a descoperi esecuri ni se pare mai mult decat ridicola. Sa vezi in intarzierea aterizarii un gest de ostilitate din partea autoritatilor italiene intrece orice masura. Inclusiv cea dictata de slugarnicia fata de Cotroceni;


2) Partidele politice din Romania n-au avut forta de a-si asuma actiuni si pozitii coerente. Cel mai important partid de Opozitie, PSD a fost practic inexistent, interventiile sale rezumandu-se la cateva declaratii facute in cadrul campaniei pentru europarlamentare. PD n-a avut nici o reactie. Desi discursul electoral al candidatilor PD se intemeiaza si pe asa-zisa familie a Partidelor Populare, Partidul Democrat a lasat impresia ca n-are nici o relatie externa. Explicatia e simpla. Partidul Democrat si-a pierdut identitatea. Liderii acestuia sunt incapabili de altceva decat sa-i cante in struna lui Traian Basescu. Ingroziti sa nu comita ceva care sa starneasca mania Jupanului de la Cotroceni, liderii PD au preferat sa fie mediocri, intr-un moment in care se puteau remarca. Alte partide s-au preocupat de criza din Italia. Exceptie facand PRM,  actiunile lor au frizat in multe locuri ridicolul, cata vreme ele n-au fost concepute sa aiba ecou in Peninsula.


3)  Diplomatia romaneasca a iesit destul de botita din intreaga afacere. Si, poate, pe nedrept. Nefericita Declaratie a lui Adrian Cioroianu, speculata abil de adversarii sai din presa si din politica, a bruiat actiunile intreprinse de MAE pe plan extern. Unei analize lucide a ce a intreprins ministerul pentru rezolvarea crizei i s-a preferat un taraboi (nitel artificial, credem noi, pentru ca Adrian Cioroianu poate fi acuzat de orice, numai de fascism, nu) fara nici o legatura cu adevarata problema. Absenta unui ambasador roman in Italia, avandu-si cauza in neintelegerea dintre Presedintie si Guvern, a adancit imaginea de prestatie catastrofala a diplomatiei noastre.


4) Botite au iesit si organizatiile, si partidele rromilor. Extrem de active in a repera si denunta incalcarea drepturilor rromilor, aceste organizatii si partide au dovedit ca nu au nici o legatura cu o mare parte a etniei. Pentru ca un organism sau un partid al unei minoritati se constituie intr-o curea de transmisie intre stat si minoritatea respectiva. In aceste conditii, organizatiile si partidele rromilor sunt responsabile nu numai de apararea drepturilor, dar si de indeplinirea obligatiilor fata de restul societatii ale minoritatii.


PS. Popasul lui Traian Basescu in redactia ziarului la care e actionar politic principal s-a soldat cu un denunt al lui Bogdan Chireac, unul dintre cei mai buni analisti ai nostri in materie de politica externa. Tulusii lui Traian Basescu de la Evenimentul zilei nu s-au dat in laturi din a transpune in viata teza diversionista a Cotrocenilor privind o asa-zisa coruptie a presei romanesti independente.