MIZE SI CRIZE ROMANESTI
Desertul si tiganii sunt doua cuvinte care, aduse impreuna intr-o afirmatie nefericita, au adaugat in contul discursiv al lui Adrian Cioroianu o noua inabilitate in materie de comunicare. Inca una. Pana acum, domnia sa este autorul a trei-patru astfel de poticneli de mesaj, cu care si-a facut debutul in fruntea diplomatiei romanesti. Pentru acestea, i s-a cerut demisia. Adversarii politici, presa, societatea civila. Atat acum, la episodul italian, cat si acum trei luni, la episodul american, dupa ce a zis "Yes, yes" de cateva ori, intr-o conversatie de cam 25 de secunde, ocupata cu amabilitati protocolare, alaturi de Condoleezza Rice.



Trebuie sa admitem cateva lucruri dintru inceput: Romania trece prin cea mai nesigura si agresiva perioada politica de la Revolutie incoace. Un comportament violent si imprevizibil, iradiant, a cuprins toate esaloanele institutionale la nivel local si national. O tensiune mocnita si o neincredere coplesitoare au creat astazi o atmosfera politica aiuritoare si pagubitoare in tara. Adversari politici traditionali au devenit inamici fizici directi, formatiuni si institutii politice se executa public si tind sa se distruga juridic definitiv, oameni care pana mai ieri pareau membri ai aceleiasi comunitati vorbesc anomizat, intorc spatele, trantesc usa si pun punct pentru totdeauna relatiilor dintre ei, altadata civilizate.  



Ce avem astazi? Liberalii vorbesc doar cu liberalii, democratii inchid cercul discutiilor doar intre ei, peledisti si Cotroceni, pesedistii lui Geoana fac o bisericuta doar intre ei, pesedistii lui Iliescu si Nastase pun tara la cale doar intre ei. Ungurii lui Marko Bela strang randurile doar intre doctrinarii lor, maghiarii lui Sasz Jeno - doar intre principialii primarului de Odorhei. Si desigur o situatie care nu mai impresioneaza pe nimeni, presedintele si premierul - doua entitati definitiv ireconciliabile.



Presa romana exulta. Cu cat partenerii politici se cearta mai abitir, cu atat pune mai multe paie pe foc. Cu cat partidele se zdrentuiesc informal in tabere si bisericute, cu atat presa le recomanda si chiar le ridica gratuit cazemate, transee, garduri otelite.



In razboiul tuturor si al nimanui, sa accepti o functie politica de responsabilitate este curata nebunie. De la inceput, stii bine ce te asteapta: o armata de tunuri mediatice te ia in catare si asteapta; detasamente furibunde politice ti se asaza inainte, inapoi si pe flancuri si asteapta; o cohorta de pestisori sanitari moralisti de pe margine asteapta si ei, frecandu-si nerabdatori aripioarele de la penita. Ce asteapta toti, fara exceptie? Sa ti se infunde, sa gresesti putin, sa te ineci cu un os de peste, sa te impiedici de coltul covorului, sa ragai in direc, sa te balbai. Sa reformulezi. Sa iti ceri scuze. Sa ti se vada parul de pe picioare, unghiile netaiate. Sa  devii penibil, sa ajungi ridicol. De ras. De bascalie. De toata jena. Asta te asteapta, daca intri in lumina reflectoarelor. Daca devii persoana publica. O alta tinta a devoratorilor de respectabilitate si onorabilitate.



Aratati-mi in orizontul public intern o singura persoana politica, o singura formatiune politica, o singura idee sau un singur proiect politic impecabil. Fata de care exista o consistenta apreciere publica nedisputabila. Si mai ales ingaduinta publica. Sa imi arate cineva care dintre oamenii tineri care au fost indemnati ori au dorit sa isi asume responsabilitati politice maximale este privit si intampinat cu incredere, cu toleranta si cu convingerea ca este capabil sa isi duca misiunea pana la capat. Dincolo de inerente inabilitati formale, de stangace miscari fara efecte structurale, sub presiunea generala.



Putinii tineri politicieni numiti in functii de responsabilitate astazi nu au decat o posibilitate: dupa perioada de indeplinire asumata a datoriei fata de tara lor, vor sfarsi in ridicol public neiertator, in derizoriu. Vor ramane de rasul curcilor.    



Delictul de inabilitate verbala, de discurs temporar incert se pedepseste, la generatia tanara de politicieni romani, cu masuri radicale, fara intoarcere: demisia, expulzarea odata pentru totdeauna din spatiul decizional politic. Dar cati dintre corifeii spatiului nostru politic nu produc sau nu au produs gogomanii, enormitati si mojicii strigatoare la cer, fara ca nimeni sa le fluture demisia pe sub nas? Judecata cu talere diferite nu e judecata. Este doar o forma de alienare in rea-credinta destructiva. O alta forma romaneasca a propriilor neputinte.