Curtea Constitutionala a respins, ieri, ca neintemeiata sesizarea PRM referitoare la decretul prezidential privind referendumul pe uninominal. Hotararea este definitiva. CCR a anuntat ieri, prin intermediul unui comunicat, ca a examinat contestatia r
Curtea Constitutionala a respins, ieri, ca neintemeiata sesizarea PRM referitoare la decretul prezidential privind referendumul pe uninominal. Hotararea este definitiva. CCR a anuntat ieri, prin intermediul unui comunicat, ca a examinat contestatia referitoare la organizarea si desfasurarea referendumului national privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului Romaniei formulata de PRM. Iar contestatia a fost respinsa ca neintemeiata. Potrivit legislatiei in vigoare, argumentele care au stat la baza acestei decizii vor fi publicate in Monitorul Oficial zilele urmatoare. In replica, liderul PRM, Lucian Bolcas, a declarat ca decizia Curtii Constitutionale „valideaza rasul cinic al lui Traian Basescu” atunci cand a anuntat organizarea acestui referendum. El a precizat ca inainte de a comenta o decizie a Curtii, trebuie sa vada motivatia prezentata de membrii acestui for. Pe 25 octombrie, PRM a cerut judecatorilor Curtii sa se pronunte daca decretul prezidential aminitit este sau nu legal. Solicitarea a fost semnata de Corneliu Vadim Tudor si de Lucian Bolcas. Principala observatie a liderilor PRM a fost aceea ca in decret nu este precizata o data fixa pentru scrutin, ci un termen, fapt care, in opinia lor, incalca prevederile Legii 3/2000 privind organizarea acestui tip de scrutin. In sesizare se atrage atentia ca decretul prezidential "incalca prevederile art. 90 din Constitutie, care obliga la consultarea Parlamentului cu privire la referendumul ce urmeaza a fi initiat, Parlamentul fiind consultat cu privire la un obiect al referendumului care in decret a fost modificat". "Prin aceasta nelegalitate s-a dat curs dorintei presedintelui Traian Basescu de a suprapune campania electorala pentru referendum cu cea pentru alegerile europarlamentare, pentru a putea sprijini direct Partidul Democrat", se mai arata in comunicatul PRM.
Şeful statului a semnat pe 23 octombrie decretul de organizare a scrutinului. In textul respectiv se precizeaza ca referendumul va fi organizat "la data desfasurarii alegerilor pentru Parlamentul European ce vor fi organizate in 2007". Traian Basescu a explicat, la momentul respectiv, ca nu a specificat data de 25 noiembrie pentru a nu fi nevoit sa modifice decretul in cazul in care data alegerilor pentru PE va fi schimbata.Legea referendumului, contestataUn alt diferend care ar urma sa fie adus in atentia CCR este cel privind legea referendumului. Marul discordiei il reprezinta amendamentul deputatului PSD Eugen Nicolicea, care prevede amanarea alegerilor daca se convoaca referendum national in aceeasi zi. Proiectul legislativ initiat de Nicolicea a fost adoptat de Camera Deputatilor si trimis la Administratia prezidentiala pentru promulgare pe 19 octombrie. Luni a expirat termenul de 10 zile in care seful statului ar fi trebuit sa promulge legea de modificare a Legii referendumului. Marti, presedintele Traian Basescu a solicitat reexaminarea legii amintite, motivand ca amendamentul Nicolicea este neconstitutional. Reprezentantii PRM si PNL au sustinut insa ca demersul sefului statului este ilegal, intrucat aceeasi lege a mai fost reexaminata o data, la cererea presedintelui. Potrivit Constitutiei, sefului statului poate trimite Parlamentului spre reexaminare o singura data un proiect de lege. Democratii sustin insa ca textul este unul nou si, prin urmare, poate fi retrimis Legislativului. Potrivit presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, Senatul, ca prima Camera sesizata, va trebui sa decida daca modificarea Legii referendumului trimisa de seful statului pentru reexaminare este un act normativ nou sau nu. In cazul in care este vorba despre aceeasi lege, atunci s-a creat un conflict intre institutii si va sesiza Curtea Constitutionala.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.