Religia lumii tibetane s-a impus in urma conflictului dintre doua ramuri ale budismului: „calea de mijloc", recomandata de maestrii indieni, si curentul „chan", venit din China.

Luni, Cotidianul va propune o incursiune in lumea tibetana, o data cu urmatorul volum din Colectia Enciclopedica, „Tibetul, o civilizatie ranita", de Françoise Pommaret.

In Tibet, budismul a patruns pe fondul unor credinte arhaice, iar raspindirea si adoptarea ca religie majoritara nu au fost lipsite de conflicte. In secolul VII, noua religie se infiltreaza in Tibet pe doua filiere, una din China, cealalta din India. Budismul chinezesc, care a dat curentul subitist, propovaduia trezirea spiritului prin suprimarea activitatilor fizice si mentale, considerate obstacole in calea iluminarii. Aceasta ramura, cunoscuta drept calea „chan", a dat nastere in Japonia credintei „zen", iar in Tibet a intrat in conflict cu budismul de sorginte indiana. Acesta din urma propovaduia „calea de mijloc", practici de meditatie si acte de virtute drept singura cale catre trezirea spirituala.

In secolul VIII, controversele stirnite de ciocnirea celor doua tendinte majore au fost transate printr-o mare dezbatere gazduita la Manastirea Samy, in urma careia curentul indian a iesit invingator. Asimilarea s-a facut insa lent, cu inevitabilele concesii cerute de fondul credintelor prebudiste si cu permanenta raportare la sfera politica. Budismul venit din India, sprijinit de regii tibetani, cunoaste intiia etapa de raspindire, cunoscuta si sub numele de „prima difuzare", in secolele VIII si IX. Acum se intocmeste Marele Dictionar Sanscrit Tibetan si se adapteaza vocabularul noii credinte la fondul autohton. Adaptarea noului cult nu s-a putut face fara incorporarea tantrismului, miscare religioasa care a interferat si cu hinduismul. Nedisociat de practicile yoga si cu un ritual aparte de interpretare a textelor sacre (Tantra), tantrismul isi avea propriii maestri (guru) iluminati, veniti mai ales din nord-vestul continentului indian.

Unul dintre maestrii legendari ai tantrismului, venerat de budistii tibetani, a fost Padmasambhava, un guru venit din provincia Swat (actualul Pakistan) in secolul VIII, care a reusit in scurta vreme sa cistige adeziunea unanima a lumii tibetane. Patru secole mai tirziu, cultura tibetana il va impune printre eroii fondatori ai religiei budiste si, in ciuda faptului ca biografia lui fusese absorbita de legende, i se rezerva un rol major in istoria lumii tibetane. Pina in secolul XII, atrasi de carisma unor maestri ai budismului indian, nenumarati calugari tibetani fac pelerinaje in India si se instruiesc in manastirile budiste. Peregrinarile inceteaza in secolul XII, cind incursiunile musulmanilor in nordul continentului indian distrug asezamintele budiste. In prezent, budismul tibetan e impartit in patru scoli, la rindul lor ramificate in functie de diferentele doctrinare. Statutul de calugar tibetan (drapa) impune insa, pe linga legamintul celibatului, alte 250 de juraminte, iar cel de calugarita (ani), 360.