Compania saudita Al-Arrab Contracting a preluat 62,82% din actiunile Electroputere, presedintele AVAS, Teodor Atanasiu, si cel al companiei saudite, Said Bahjat, semnand, ieri, la Craiova, contractul de privatizare. Valoarea totala a tranzactiei se ridica la 120 de milioane de euro.
Al-Arrab va plati statului 2,34 milioane euro pentru pachetul de 78.009.632 actiuni, reprezentand 62,82% din capitalul social al Electroputere Craiova, va asigura un capital de lucru de 37 de milioane euro si va realiza investitii de 23,084 milioane de euro, dintre care 20 milioane euro pentru dezvoltarea si retehnologizarea uzinei si 3,084 milioane de euro investitii de mediu. Compania saudita si-a asumat si datoriile Electroputere, evaluate la circa 44 milioane euro, precum si garantiile comerciale catre banci, in suma de 20 milioane dolari.
Electroputere Craiova va fi transformata intr-un gigant industrial la nivel mondial, prin includerea uzinei in strategia de globalizare a companiei Al-Arrab Contracting, a declarat presedintele firmei saudite, Said Bahjat. "Achizitia Electroputere reprezinta un punct istoric foarte important pentru strategia noastra de globalizare. Am ales Romania ca punct de intrare in Uniunea Europeana datorita atractivitatii mediului de afaceri, prin personalul calificat si transparenta politicii de investitie", a spus Bahjat.
"Prin planul de afaceri propus, se creeaza locuri de munca suplimentare. La Craiova nu veti vedea disponibilizari de personal, ci dimpotriva, iar productia de locomotive va fi mentinuta", a afirmat seful AVAS, Teodor Atanasiu.
Deschidere spre piata araba
Electroputere Craiova a fost fondata la 1 septembrie 1949 ca producator de echipamente pentru domeniul energetic si transport feroviar. Obiectul principal de activitate al uzinei din Craiova este productia de motoare, generatoare si transformatoare electrice.
Al-Arrab Contracting Company Limited din Arabia Saudita este specializata in domeniul lucrarilor de infrastructura, precum si al constructiilor de cladiri rezidentiale, birouri, institutii de invatamant si spitale. Compania a realizat proiecte in Irak, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Bahrain, Etiopia si Arabia Saudita.
Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 133 de milioane de dolari si un profit brut de 19,56 de milioane de dolari, castigul net fiind de 13,65 de milioane de dolari.
Privatizare fara clauze sociale
Transferul dreptului de proprietate asupra pachetului majoritar de actiuni al Electroputere Craiova va avea loc pana la sfarsitul anului, odata cu efectuarea platii contravalorii titlurilor de catre compania saudita Al-Arrab, iar AVAS va continua sa monitorizeze respectarea clauzelor contractuale. Atanasiu a precizat ca institutia pe care o conduce a informat Comisia Europeana asupra privatizarii Electroputere, tranzactie care nu implica un ajutor de stat, intrucat statul ar fi recuperat doar 80% din datorii daca uzina ar fi fost lichidata.
Seful AVAS a aratat ca in contractul de privatizare nu sunt incluse clauze privind durata de mentinere a obiectului de activitate sau a numarului de angajati, ci doar prevederi referitoare in principal la plata actiunilor si investitii.