In astfel de momente, altceva conteaza: forta de reactie institutionala, capacitatea unei tari de a pune politica intre paranteze si de a actiona in folosul propriilor cetateni.

„Pentru limba romana, apasati tasta unu. Per italiano, premere due..." Ora 22.30 la Bucuresti, 21.30 la Roma. Din studioul emisiunii „100%", luni, 5 noiembrie, in plina criza a relatiilor romano-italiene, incerc sa prind la telefon un functionar al Consulatului nostru de la Roma. La celalalt capat al firului, asa cum au avut ocazia sa auda toti telespectatorii Realitatea TV, raspunde vocea seaca a unui robot telefonic. In ciuda reactiei din studio, nu sint uluit. Sint doar dezgustat si incarcat de furie: cu citeva ore inainte de inceperea emisiunii, incercasem deja experimentul telefonului din biroul meu. Stiam ca asa va fi: daca seara, la ora 18.00, nu raspundea nimeni, era putin probabil sa gasim un functionar de garda in consulat patru ore mai tirziu.

Speculind, pe buna dreptate, declaratia stupida a ministrului Cioroianu legata de deportarea romanilor infractori in desertul egiptean, Traian Basescu aprecia deunazi ca ministrul de Externe ar fi trebuit sa demisioneze in minutul doi. Probabil, dar in cazul acesta, pentru afirmatia „cele mai mari probleme le avem cu romanii de etnie roma care comit cele mai multe infractiuni", locul domnului presedinte unde ar fi oare?! Din orice unghi am privi problema, nu declaratiile facute in aceste zile de oficiali mai marunti sau mai mari, italieni ori romani, sint cele mai importante. La ei e o perioada de campanie, la noi e o campanie electorala permanenta.

In astfel de momente, altceva conteaza: forta de reactie institutionala, capacitatea unei tari de a pune politica intre paranteze si de a actiona in folosul propriilor cetateni. Or, intr-un astfel de context, in care se aud apeluri disperate ale unor romani aflati in Italia care cer sa le fie protejate drepturile si vor sa le fie aparata demnitatea de cetateni egali si liberi ai Uniunii Europene, sa lasi activat robotul telefonic din cladirea Consulatului de la Roma mi se pare echivalentul unei injuraturi de mama si al unui scuipat aruncat intre ochi. In mintea lor de functionari, cei de acolo vor fi gindit pe modelul inspirat de zicerile mai-marilor politici de la Bucuresti: „Ia mai da-va dracu’ de tigani imputiti, meritati cu totii sa ajungeti in desertul de care vorbea domnul ministru Cioroianu, ca bine zicea si presedintele, cu voi avem cele mai mari probleme!". Acestea fiind spuse, au inchis legatura telefonica, au bagat robotul si dusi au fost.

Daca o astfel de intimplare s-ar fi petrecut in zile obisnuite, am fi putut scrie, cum am mai facut-o de zeci de ori in Cotidianul, despre ineficienta structurilor noastre diplomatice, despre lipsa personalului din ambasade sau chiar despre lipsa banilor si, prin ricoseu, a dotarilor din sectiile consulare. Orice scuza putea fi acceptata. Acum insa traversam o situatie de criza, un razboi, o stare de beligeranta. Pentru situatii speciale, se cer masuri speciale. Faptul ca in locul lor rasuna doar declaratiile televizate ale lui Tariceanu, Cioroianu, David sau chiar Basescu, in timp ce la Consulatul de la Roma se aude robotul telefonic, ne arata falimentul teribil al unei administratii excesiv politizate, incapabila sa actioneze atunci cind e cu adevarat nevoie.

Pentru gindul lui cu deportarea infractorilor, Cioroianu poate fi banuit de minte putina, dar, pentru lipsa unor legaturi permanente, acum, intre romanii din Italia si sectia lor consulara, domnul ministru de Externe ar face bine sa demisioneze. Din impresionantul lui tur pe la tot felul de emisiuni televizate, in incercarea de a dovedi ca-i pasa si ca stie ce are de facut, nu ramine decit senzatia bizara a unui afon care da din cap si din gura in fata unei instalatii karaoke. Basta, Adrian, vattene a casa!