Pe mos Ion Hurduc * 'am cunoscut prin toamna anului 1895, cred ca era sfarsit de septembrie. Ma aflam la crama in tovarasia lui Nicolaie Schiopu, contabilul bunicului meu. A intrat si Ion Hurduc si in pervazul usii boltite am vazut un chip carunt, de peste cincizeci de ani, potrivit la statura, uscativ, cu fata smeada, cu o mica mustata surie, cu niste ochi sclipitori varati in fundul capului, imbracat cu oarecarte cautare, ca un razes sau ca un "logofat boeresc" si cu o pusca cu doua tevi in mana. Mi-a zis " sarut mana", a dat mana cu d-l Schiopu, a stat cu noi si cu oamenii de vorba, a baut o cana de must inasprit si dupa ce si-a rasucit o tigara dintr' un pac de tutun cls IV- a a plecat tot asa de usor si de nebagat in seama, dupa cum venise si dupa cum veneau si plecau, in acele vremuri de belsug si de ospitalitate, nenumarati drumeti, in cuprinsul cramei noastre pe timpul culesului viei. Spre seara l' am reintalnit asteptand in fata casei bunicului de pe mosie, iar la masa am aflat rostul venirei lui. Se pripasise, pasa-mi-te, de vre-o doua luni de zile o banda de raufacatori in padurea Epurenilor care pe atunci era inca seculara si intinsa de vr' o opt kilometri pe soseaua dintre Sarateni si Barlad. Ispravile banditilor ajunsesera sa raspandeasca o paralizanta atmosfera de teroare printre oamenii mai chiaburi din acele parti ale judetului Tutova.
ZIUA, 7 noiembrie 1939