Interesante dezbaterile referitoare la stabilirea salariului minim pe economie. Guvernul negociaza pe doua fronturi. Sindicatele, asa cum ne-au obisnuit, ameninta. Patronatele au prezentat contraoferta. Ministrul Economiei si Finantelor incearca sa l
Interesante dezbaterile referitoare la stabilirea salariului minim pe economie. Guvernul negociaza pe doua fronturi. Sindicatele, asa cum ne-au obisnuit, ameninta. Patronatele au prezentat contraoferta. Ministrul Economiei si Finantelor incearca sa linisteasca apele. Nu prea convingator. La fel si ministrul Muncii, chiar daca este incapabil sa ofere un reper. Nici nu ar avea cum, deoarece partea guvernamentala este prinsa in proiectia bugetara extrem de stransa. De pe margine, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, indeamna la prudenta ,avertizand ca si asa economia scartaie, iar "butonarea" cursului de schimb nu mai produce efecte in cosmetizarea datelor macroeconomice. Mai grav este ca suntem in campanie electorala pentru Parlamentul European, iar "generalele" vin in 2008 si nu este prea placut pentru guvernanti sa aiba in strada 1,5 milioane de protestatari, dupa cum au amenintat sindicatele. Spectacolul este fumat. El este reluat an de an in aceeasi regie. Se fac calcule, se refac si apar pana la urma 3 salarii minime, o inventie romaneasca in materie de salarizare. Şi, totusi, aceasta dezbatere apriga scoate in evidenta un lucru extrem de important. Piata muncii demonstreaza cat de distorsionata este. Salariul minim a fost proiectat ca o forma de protectie a unui grup defavorizat de angajati. Protejarea acelor salariati a caror calificare nu are cautare. In Spania, de pilda, 0.8% din totalul salariatilor lucreaza pentru un salariu minim, in Marea Britanie doar 1.4%, iar in Malta 1.5% avand un varf de 15,6 la suta in Franta. In cazul Romaniei lucrurile se complica. Sindicatele avanseaza un procent alarmant. Potrivit acestora, 28 la suta dintre angajati traiesc cu minimum pe economie. Adica 28 la suta dintre salariati sunt localizati in firme care fac eforturi de supravietuire. Teoria patronului fara scrupule care castiga averi pe spatele angajatilor condamnati la salarii de mizerie nu are nicio sustinere practica. Nu exista angajator care sa riste prostesteste sa-si piarda cei mai buni lucratori in conditiile, in care afacerea lui prospera. Salariul minim arata fidel cat de bine merg afacerile, in special cele mici si mijlocii. Restul sunt date statistice oficiale. Ca salarizare nu te poti compara cu restul tarilor din Uniunea Europeana fara a tine cont de cat se produce, cat aduce aport fiecare la Produsul Intern Brut. Problemele de pe piata muncii trebuia remediate inca din 1996, imediat dupa declansarea programului de restructurare prin lichidare a industriei. De atunci pregatim angajati care sa fie platiti cu minimum pe economie. In loc sa fie aplicate corectii prin reconversie profesionala s-a preferat varianta cea mai simpla, si anume promovarea industriei in lhon. S-a cumparat pacea sociala cu salarii de mizerie. Acum perioada acestei industrii s-a incheiat, dar forta de munca a ramas la periferia calificarii, deci si a salarizarii. Viitorul? Destul de sumbru. La prima vedere avem un "stoc" destul de consistent de forta de munca aflata in formare profesionala. Numeric stam bine. Doar numeric, caci daca promovam, in continuare, cursuri de calificare in comert si in industria usoara nu avem un viitor prea stralucit. La ce salarii sa se astepte acesti oameni, daca nu doar la cel minim. De aici, alte probleme care vor aparea in domeniul asigurarilor sociale. Nu poti promova programe sociale avand contribuabili putini si saraci.
Despre autor:
