Poetul din umbra jurnalistului  
Putini dintre cei care il urmaresc, cu un justificat interes, pe analistul politic si jurnalistul de prim-plan Emil Hurezeanu, prezent pe mai toate canalele de televiziune ale momentului, vor fi stiind ca acest nume este si al unuia dintre poetii cei mai reprezentativi pentru ceea ce urma sa se numeasca "generatia a€™80". A scris, desigur, mult mai putin decat confratii de contingent liric, adica doar doua carti de versuri, dar care  ilustreaza un talent puternic si original, format in "atelierul" revistei clujene Echinox de la sfarsitul anilor a€™70. Debutul sau cu "Lectia de anatomie" (1969), prefatat cu entuziasm de Stefan Augustin Doinas, propunea deja un univers aparte, in care obsesia corporalitatii, a unui "trup invatat celula cu celula" se asocia expresiv cu "ravaseala si zgomotul de lucruri" a lumii din jur, mocnind de o vitalitate obscura. I se adaugau, solidare, topite in substanta aceleiasi viziuni, semnificative elemente livresti-culturale, repere si modele muzeistice - "un duh flamand" care "unduie aerul verii", silueta unui personaj feminin goethean, un ecou de cantata de Bach, date ale unei atmosfere de interior burghez cu albume de fotografii "ca un acvariu intunecat", elegiac-evocatoare, dar si provocand un fel de reactie reticenta, a senzualitatii infloritoare a adolescentului, in fata agresivitatii presimtite a mortii. Ca odinioara la un Rilke si ceva mai aproape la Gottfried Benn, fiorul thanatic patrunde in plina expansiune a energiei vitale, insa aceasta stare de neliniste apare supravegheata lucid-tensionat intr-un discurs ce desfasoara, cu un fel de impasibilitate chirurgicala, precise planse anatomice, de o violenta a inciziei plastice si a pastei coloristice abia retinuta de tonul studiat-rece al rostirii. Piesa de referinta este, in acest sens, "Lectia de anatomie a doctorului Barnard". Acestei etape de creatie ii apartine si puternicul poem-manifest "Ge­ne­ratia casti­gata", apel la sinceritate, la regasirea vietii imediate in concretul ei brutal si revitalizant, la o demnitate de recucerit, respingand tacerile  conformiste si vinovate.  Intors in vitrina poeziei abia in 1994, cu volumul "Ultimele, pri­mele", Emil Hurezeanu ra­mane consecvent cu sine, caci obsesia dominanta e si aici cea a jocului elegiac dintre traire si amintirea ei, dintre viata si literatura, dintre risipa existentiala si concentrarea ei intr-o efigie moarta. Poate fi tiparit acum si poemul "Declaratia de absenta", scris in 1983, dupa ce poetul alesese exilul, document tulburator al revoltei antitotali­tare. In ambele carti, poetul echilibreaza notatia concretului prozaic al obiectului cu constructia lui ra­fi­nata de catre un slefuitor "ma­nierist" al imaginii.   CV Emil Hurezeanu s-a nascut la 26 august 1955 la Sibiu. Absolvent al Facultatii de Drept din Cluj (1979) si al Facultatii de Stiinte Politice din Boston (1990). Redactor al revistei Echinox (1976-1979). Recomandat de Ana Blandiana pentru o bursa Herder la Viena, se stabileste din 1983 in Germania, devenind comentator politic la Radio Europa Libera si Deutsche Welle. Dupa 1990 revine in tara, angajat intr-o intensa activitate jurnalistica. A publicat volumele de poezii "Lectia de anatomie" (1979, Premiul Uniunii Scriitorilor) si "Ultimele, primele" (1994). Publicistica in volumele "Intre caine si lup" (1996) si "Cutia neagra" (1997).   "Tot mai mult fluturi fara cap de mort,/ Vor fi, poate, cum spune Blaga,/ Contemporani cu dansul si cu Dumnezeu./ Eu am inceput acest poem/ Cu un fel de poveste despre vietati stinghere/ Si amenintate intr-un pat de hotel./ Dar eu n-am avut decat norocul epocii mele/ Cand odata in tren calatoream in acelasi compartiment/  Cu un barbat care citea./ Am intrat intr-un tunel lung/ Si s-a facut un intuneric mare./ La iesire barbatul avea in continuare/ Privirea asternuta pe carte./ Am inteles ca tot timpul/ In cea mai deplina noapte/ Exista cineva care vrea sa stie/ Pentru ca sa marturiseasca." (Fragment din poemul "Declaratia de absenta", 1983)