BNR a anuntat revizuirea tintei de inflatie la 5,7% pentru 2007. Iar S&P a schimbat perspectiva (outlook-ul) catre negativ, desi nu a modificat ratingul suveran al Romaniei, de BBB-.


Reinflamarea inflatiei in ultimele luni are o natura exogena; efectele secetei si cresterea sistematica a preturilor la energie pe plan mondial (chiar daca devalorizarea dolarului SUA a atenuat din influenta) au avut impact puternic si au frant expectatii dezinflationiste. Ponderea alimentelor in cosul de consum al cetateanului roman si-a spus cuvantul in timp ce asupra expectatiilor actioneaza si cresterea pensiilor, revendicarile salariale, anul electoral. Nici BNR, nici MFP nu sunt de blamat pentru inflatia din a doua parte a anului. Cat priveste deficitele externe, expansiunea creditului intern sta la originea cresterii deficitului de cont curent. Miscarea creditului intern, la randul ei, se explica prin liberalizarea contului de capital, consolidarea sistemului bancar, intrarea Romaniei in UE.


Cei ce blameaza combinatia de politica macroeconomica sa mediteze mai serios la implicatiile liberalizarii contului de capital, la consecintele penuriei de forta de munca (generata de migratie masiva). Liberalizarea contului de capital a fost prematura in raport cu gradul de maturitate a institutiilor economiei si conditiile monetare autohtone (nivel de inflatie, diferentiale de dobanzi, grad de intermediere financiara, dualitatea creditului etc). Pe de alta parte, Comisia Europeana nu a acceptat derogari de la aceasta regula de intrare in UE - impusa tuturor tarilor candidat din Europa Centrala si de Rasarit. Liberalizarea contului de capital explica si natura soft (moale) a regimului de tintire a inflatiei, frecventa discrepanta intre rata de politica monetara si cea la care banca centrala a sterilizat lichiditate (din dorinta de a descuraja capitalul speculativ). Liberalizarea contului de capital a stimulat expansiunea creditarii ca si externalizarea unor linii de finantare (ce au emasculat instrumentul de "reserve minime obligatorii").


Autoritatile publice din Romania au fost obligate de aderarea la UE sa adopte masuri care erau mai putin congruente cu structura mecanismelor economice autohtone. Dar nu prea au avut ce sa faca, iar acum trebuie sa incerce sa optimizeze sub mari constrangeri.


Migratia masiva de forta de munca a adus avantaje indiscutabile; a atenuat tensiuni sociale si a permis multor romani sa castige mult mai bine. Dar, in acelasi timp, a aparut penuria de forta de munca, care, in unele sectoare, impinge salariile sensibil mai iute decat dinamica productivitatii.


Guvernatorul Mugur Isarescu are de ce sa fie ingrijorat de posibile "intemperii" ale anului electoral, presiunile sindicatelor, deteriorarea conditiilor pe pietele financiare internationale; are de ce sa fie preocupat de inevitabila intrebare: cum sa conciliem un buget considerabil mai mare (fie el cu deficit bugetar mic) cu logica dezinflatiei. Fondurile UE si eventuale venituri bugetare marite cresc cererea interna substantial, ceea ce ingreuneaza dezinflatia. Mai ales ca, intr-o economie cu cont de capital deschis, efectul de evictiune (crowding out) este cvasi-anulat, in vreme ce dezinflatia reclama un control riguros al cererii interne in lipsa unui efect pe latura productiei adecvat. Daca vom mai avea ani secetosi, iar preturile la energie vor continua sa creasca, treaba se va complica mai mult.


Trebuie sa facem alegeri de politici in 2008 care sa nu conduca la un derapaj mai mare. BNR va avea o sarcina grea si in 2008 si probabilitatea ca sa-si rateze tinta de inflatie este apreciabila. De aceea, politica bugetara trebuie calibrata astfel incat sa aloce fondurile necesare pentru cheltuielile esentiale (inclusiv cofinantarea fondurilor UE) fara a favoriza un derapaj mare; acest demers este si un exercitiu de "vazand si facand". Asa cum deficitul bugetar in 2007 este tras in jos (catre 1%), trebuie imaginat un pas similar si in 2008 (ceea ce nu inseamna tot un deficit de cca 1% din PIB); totodata trebuie procedat la o ajustare a cheltuielior publice care sa favorizeze productia de bunuri publice, investitiile. Nu in cele din urma, dialogul cu sindicatele trebuie sa lege dinamica salariilor de productivitate. Pe termen mediu si lung avem de castigat batalia pentru productivitate/ competitivitate. Aceasta inseamna investitii in productie mai mari, in cercetare si dezvoltare tehnologica, in educatie. Aici este nevoie de o alianta strategica intre sectorul public si cel privat.