Mi-am propus astazi sa fac unele comentarii in legatura cu tensiunea fara precedent la care au ajuns relatiile romano-italiene. Ma refer la relatiile interstatale, dar, in special, la relatiile dintre popoarele noastre, zona mult mai delicat de gestionat. De la inceput  se impun - cred - doua precizari.


Noi asistam, in acesti ani, la un fenomen social de amploare, care merita tratat in consecinta. S-a nascut in ultimii ani un mare val de emigratie economica din Romania, probabil cel mai mare din istoria noastra. Spre deosebire de valurile anterioare (emigratia ardelenilor in America sau emigratia politico-economica din timpul comunismului), acesta e deosebit nu numai din punct de vedere cantitativ. Nu mai avem de a face cu oameni care pleaca unde vad cu ochii, rupand, dintr-un motiv sau altul, oricare legatura cu tara de obarsie. Ei raman cetateni romani, cu toate consecintele de rigoare, iar Romania intretine relatii speciale cu tarile de destinatie. Tocmai aceste relatii au facut posibil fenomenul. De aici si concluzia: statul roman are obligatii aparte fata de acesti "emigranti", fata de statele unde merg ei si fata de fenomenele conexe care se nasc in Romania.


De asemenea, merita spus ca exista deja o prima experienta in acest domeniu. La finalul lui 2000, Romania, spre deosebire de Bulgaria, nu reusise sa beneficieze de ridicarea vizelor in spatiul Schengen. Nu comentez din ce motiv, pentru ca stiti cauza. Pentru ca aceasta dorinta sa devina totusi realitate, au trebuit luate multe masuri si au trebuit monitorizate atent multe fenomene cu potential negativ. Atentia a trebuit manifestata nu numai pana la 1 ianuarie 2002 - cand s-au eliminat vizele ­, dar si dupa aceea. Dar tot atunci a inceput, cu pasi mici, valul de emigare despre care vorbeam si care s-a amplificat, consistent, dupa aderarea la UE. Cu toate problemele aparute, experienta de atunci a fost de succes si merita continuata.


Ce s-a intamplat insa in ultimii ani? Guvernantii actuali trateaza  fenomenul emigratiei masive mai degraba in termeni folclorico-electorali. Pana si acolo, departe, comunitatile romanesti sunt vazute mai mult ca masa de manevra, buna de adus voturi intr-un moment sau altul. Altfel spus, tara de bastina nu asigura rigoare si siguranta pentru cei plecati, ci exporta spre ei scandalul permanent, ce tine loc de viata publica la Bucuresti.


Experienta de la inceputul anilor 2000, despre care vorbeam, nu a fost folosita nicicum. Guvernul se intrece chiar si astazi in declarattii hilare, daca nu tragice, prin raportare la moment. De multa vreme trebuiau initiate colaborari atente cu politiile tarilor de destinatie. Dupa 2003 am inceput o colaborare stransa cu ministerele justitiei si de interne din Italia. Si atunci aveau loc incalcari ale legii, dar nu s-a ajuns niciodata la isteria publica de acum. Guvernul redescopera nevoia de a trimite ofiteri de politie de legatura doar dupa scandalul recent. In plus, vrea sa-i calmeze pe italieni cu campanii despre "mari romani", desi nu Brancusi e cel de care se tem locuitorii Romei.


Ne revolta acum declaratiile belicoase ale primarului din Cetatea Eterna. Fara indoiala, omul exploateaza un moment politic aparte pentru propriul interes politic. Dar nu trebuie sa uitam ca primarul Romei trebuie sa aiba grija in primul rand de concitadinii sai. Dar de romani cine are grija? Marea dezvoltare economica despre care se vorbeste atat de mult la noi are doi piloni: imobiliarele si exportul de forta de munca. Daca granitele europene incep sa se inchida, insasi dezvoltarea noastra va avea de suferit.


Ca sa fim tratati serios trebuie sa avem grija de propria noastra imagine, inclusiv la cel mai inalt nivel politic. Presedintele Romaniei a luat pozitie la Bucuresti in "problema italiana", si asta mi se pare firesc. Dar cine il aude la Roma? Si cum? Cu ceva timp in urma, Traian Basescu il acuza pe actualul premier italian ca face trafic cu copii romani, si pe fostul premier italian ca "linge inghetata" impreuna cu subsemnatul. Stabilirea unei comunicari personale la nivel inalt este utila mai ales pentru situatii de criza, cum este cea de acum. Microfonul conferintelor de presa de la Cotroceni nu este conectat la telefoanele oficialilor italieni. Ce parere o avea clasa politica italiana despre seful statului roman, dincolo de politetea rece a limbajului si uzajului diplomatic? Il considera, oare, un "mare roman", apt sa faca diferenta?