Stim povestea: buldozerele ceausiste au putut darima zeci de mii de case domnesti sau asezari taranesti, fara sa poata alunga insa ciinii ramasi printre ruine.

Orasul Bucuresti e marcat de nenumarate indicii ale ruralitatii: strigatul pe ulita se metamorfozeaza in vociferarea pe balcon, asfaltul e confundat cu tarina care absoarbe scuipatul in timp ce folosirea closetului public se dispenseaza frecvent de folosirea sapunului. Un lucru, totusi, le intrece pe toate: relatia cetatii cu animalele si, in particular, febletea compatriotilor pentru ciinii vagabonzi.

Stim povestea: buldozerele ceausiste au putut darima zeci de mii de case domnesti sau asezari taranesti, fara sa poata alunga insa ciinii ramasi printre ruine. Noile cartiere de blocuri socialiste s-au ivit sub paza credincioaselor patrupede. Deveniti animale comunitare (bunuri ale „intregului popor"), ciinii au consacrat amorul liber si s-au inmultit fara criterii de conservare rasiala. Asa a aparut genul „maidanez" in baza de date a etologilor romani, cu doua ramuri secundare: 1) specia maidanezului vagabond, solitar si foarte apatic in stare de convalescenta, dar incisiv in conditii de infometare prelungita; 2) specia maidanezului gregar, care ataca si maninca numai in haita, de preferinta la orele serii, deplasindu-se pe teritorii precis definite. Prima victima mortala a repetatelor agresiuni canine la care sint supusi locuitorii Bucurestiului a fost un cetatean japonez, despre care n-am fi mirati sa auzim ca era un pasionat vegetarian.

Incercarile edililor de-a lichida problema prin recursul la eutanasie s-au lovit de nepriceperea hingherilor, protestele ONG si de compasiunea bastinasilor. S-au gasit pretutindeni pensionari inamorati de corciturile blanoase ale Capitalei. Astfel, descendentii lui Dingo pe tarimul tarii noastre se bucura mai departe de imunitate. Gardieni ai insomniilor albastre, ciinii fara lesa isi marcheaza „zona" condamnind pietonii la un subtil prizonierat. Balele, urina, excrementele ori latratul lui Grivei fac legea in parcuri si gradini, pe strazi laturalnice, la guri de metrou sau printre gunoaiele europene. Accesele de sentimentalism zoologic ale concitadinilor nostri par sa intreaca frica de infectie, spitalizare sau deces.

Solutia extrem-orientala? Domesticirea prin alchimie culinara. Bucataria chinezeasca va spune romanilor de miine „pofta mare", iar ciinilor de astazi „noapte buna".